Duminică, 9 februarie a.c., polițiștii brăileni au avut o misiune mai puțin obișnuită, fiind angrenați în căutarea unei persoane date dispărute de către colegii de la IPJ Buzău.
În jurul orei 20.00, pe un câmp, între localitățile Salcia Tudor și Racovița, a fost descoperit un autoturism avariat. Vehiculul lovise un stâlp de electricitate, din afara părții carosabile, iar conducătorul auto lipsea. După numărul de înmatriculare, polițiștii brăileni și-au dat seama rapid că șoferul este buzoian, iar comunicarea cu omologii din județul vecin a confirmat acest lucru. Atunci au aflat că este vorba despre un tânăr de 28 de ani, dat dispărut cu câteva ore mai devreme, chiar de către mama acestuia. Se pare că cei doi se aflau pe raza județului Vrancea, în momentul în care au început să se certe, iar șoferul, într-un moment de furie, i-a cerut mamei sale să coboare din mașină, continuându-și drumul într-o direcție necunoscută. Speriată de ce ar fi putut să se întâmple, femeia a mers la cea mai apropiată secție de poliție și i-a anunțat dispariția.
Iată comunicatul IPJ Brăila, despre acțiunile întreprinse de polițiștii brăileni și rezultatul acestora:
”La data de 9 februarie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii au descoperit un autoturism abandonat pe câmp, tamponat de un stâlp, între localitățile Salcia-Tudor și Racovița. Au fost demarate verificări, în urma cărora s-a stabilit că deținătorul autoturismului, un tânăr de 28 de ani, din municipiul Râmnicu-Sărat, județul Buzău, a fost dat dispărut de I.P.J. Buzău la aceeași dată, ca urmare a unei sesizări a mamei tânărului în cauză, care a precizat și că s-ar afla într-o stare psihofizică vulnerabilă. Având în vedere informațiile obținute la nivelul I.P.J. Brăila, au fost mobilizați 20 de polițiști, care s-au constituit de îndată în echipe operative, în vederea desfășurării activităților de căutare a tânărului.
În acest scop, pentru căutări, a fost folosit un câine de urmă, precum și trei camere cu termoviziune din dotarea I.P.J. Brăila. Datorită eforturilor susținute ale polițiștilor implicați, în jurul orei 23:30, tânărul a fost găsit pe DN 22, în localitatea Movila-Miresii. Acesta a fost preluat de polițiști la postul de poliție din localitate până la sosirea echipajului medical care l-a transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conform declarației acestuia s-a stabilit că nu a fost victima niciunei infracțiuni. Ulterior evaluării medicale și acordării de îngrijiri de specialitate, a fost recomandată internarea acestuia într-un spital de psihiatrie din municipiu”.
Tânărul buzoian nu este cunoscut cu afecțiuni psihice, de aceea este nevoie de o evaluare de specialitate. Polițiștii exclud, în acest moment, varianta unei posibile tentative de suicid, dar o concluzie, în acest sens, vor putea emite doar medicii care îl vor supraveghea pe perioada internării și vor decide dacă are sau nu nevoie de monitorizare și tratament.