”Porumbeii ăștia sunt ca politicienii: cât sunt jos, ne mănâncă din palmă, când au ajuns sus, se c…că pe noi!”.
Zic și io așa, că mă cam ia somnul când mă uit pe Facebook și văd atâtea ode și osanale închinate domnului primar! Ne cerem scuze că nu ne aliniem la presa de partid și de stat și la curentul ăsta literar, nou apărut, “grandomarianismul” ( sic), dar noi, pe aici, pe la Ziarul Comunitatea, nu suntem obișnuiți să ne țuguim buzițele pentru a vă atinge delicat mușchii fesieri.
Mă uitam la o poză cu domnul președinte al CJ, cu domnul primar și cu doi viitori candidați la Senatul României, nea Nicu văcaru (persoană care se ocupă de creșterea și îngrijirea vacilor) și nea Moise Sorin (pe dumnealui îl abordăm separat, tura viitoare, să vedem ce l-a recomandat să ajungă până aici -Tufești, ANI, etc.). Ăștia au luat-o razna! Vor construi fabrici, vor face drumuri, totul va fi numai dulceață …de trandafiri!

Io zic să vă treziți și chiar dacă atât puteți, nu ar fi rău să pricepeți că vă e frică degeaba! Nu aveți cu cine să vă bateți electoral, pe la Brăila, dar asta nu știu dacă e de bine sau de rău …. Mă gândeam să îi luăm așa, pe rând, pe cei care își doresc să fie aleși și să vedem ce hram poartă fiecare, cu bune și cu rele, cu știute și cu neștiute. Ce ziceti?