Unul dintre cititorii noștri ne-a semnalat o problemă gravă: imobilul ce aparține SC DEMOPAN SA (fosta Moară Lykiardopol), situat pe strada Vadul Rizeriei nr. 2, reprezintă un mare pericol pentru siguranța traficului rutier și pietonal din zonă:

”Eram cu autoturismul de serviciu și rulam dinspre strada Carantinei (marți, 10 martie, în jurul orei 16.00). Cred că aveam cel mult 20 km/h când am ajuns în dreptul fostului Demopan și, pur și simplu, un morman de cărămizi au căzut, din fațada clădirii, în fața mașinii, la vreo 3-4 metri. Am frânat imediat. Deci a fost o chestiune de fracțiune de secundă. pot să spun. Putea să-mi facă praf mașina și aș fi fost bun de plată. Sau, Doamne ferește, dacă mergeam pe jos, îmi pica o cărămidă în cap și ăla eram! Trec foarte des prin zonă și, de obicei, mă țin cât pot mai departe de toate ruinele astea de pe Vadul Rizeriei. Că zona arată ca după război: clădiri dărăpănate și bălării. Oricând poate să moară cineva și mă întreb: chiar nimănui nu îi pasă?”, se întreabă brăileanul nostru.

Am solicitat lămuriri atât de la Poliția Locală, cât și de la Primăria Brăila, în conformitate cu Legea 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public. Am întrebat dacă este cunoscută situația acestei clădiri, dacă proprietarul a fost sancționat și dacă acesta a fost somat în vreun fel să remedieze situația.
Dar până vom primi răspunsuri de la autoritățile publice locale, pentru a evita o tragedie, vorba cititorului nostru, solicităm Primăriei Brăila semnalizarea zonei, așa încât șoferii și pietonii să ocolească imobilul, la o distanță sigură. În cazul unui accident, răspunderea penală și civilă se va răsfrânge atât asupra proprietarului imobilului, cât și asupra autorităților care au datoria să intervină, dar nu o fac.