Preotul Bogdan Ionescu: „Ne rugăm ca Milostivul Dumnezeu să îi mângâie pe cei aflați în suferință și să răsplătească dragostea și jertfa dăruitorilor!”
Marți, 17 septembrie a.c., Parohia „Duminica Tuturor Sfinților” din comuna Movila Miresii, județul Brăila, a sărit în ajutorul locuitorilor din satul Slobozia Conachi, județul Galați, ale căror gospodării au fost „măturate” de furia apelor.
Movilenii au răspuns apelului lansat de preotul Bogdan Ionescu și au donat alimente de mare necesitate (apa, pâine, legume, conserve, ulei) produse de igienă, haine, încălțăminte și pături, în valoare totală de 15.000 lei.
Bunurile au fost transportate cu două autoutilitare chiar de către preotul paroh, însoțit de membri ai comitetului parohial, tineri din grupul catehetic și reprezentanți ai autorităților locale.
„Ne rugăm ca Milostivul Dumnezeu să îi mângâie pe cei aflați în suferință și să răsplătească dragostea și jertfa dăruitorilor!”, este mesajul preotului Bogdan Ionescu.