Dan Adrian Romeo a formulat Apel împotriva sentinței Tribunalului Brăila, în speranța că judecătorii gălățeni îl vor scăpa de condamnarea de 1 an și 7 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a pedepsei. Între timp, judiciaristul a ieșit la pensie pe caz de boală
Prima condamnare
Un prim verdict în cazul comisarului de Poliție judiciară Dan Adrian Romeo, trimis în judecată, în decembrie 2023, pentru fapte de corupție! La data de 27 ianuarie a.c., Tribunalul Brăila a hotărât condamnarea acestuia la 1 an și 7 luni închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și fals în declarații în formă continuată.
Așa cum v-am informat la vremea respectivă, comisarul Dan Adrian Romeo a fost trimis în judecată în luna decembrie 2023 de procurorii Anticorupție de la DNA – Serviciul Teritorial Galați. La acea dată, comisarul Dan își desfășura activitatea la Secția nr. 4 Poliție Rurală Ianca, cu mențiunea că în intervalul 01.01.2022-31.12.2022 a fost chiar împuternicit șef al acelei secții de poliție.
Din rechizitoriu rezultă că, ”în perioada iulie 2021 – septembrie 2023, inculpatul Dan Adrian Romeo, în calitatea menționată mai sus, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite, ar fi efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, constând în activități de închiriere în regim hotelier a unui apartament pe care acesta îl deținea pe litoralul românesc, activitate incompatibilă cu funcția deținută, respectiv cu statutul polițistului.
În perioada 12.04.2017-23.05.2023, cu prilejul întocmirii declarațiilor de avere, inculpatul Dan Adrian Romeo, în aceeași calitate, a omis, în mod deliberat, să menționeze deținerea unor autovehicule de lux, veniturile obținute din vânzarea acestora, veniturile obținute din tranzacționarea/conversia în monedă fiduciară a unor criptomonede dar și veniturile din închirierea apartamentului amintit mai sus”.
Bănuit de proxenetism
În timpul cercetării judecătorești a mai ieșit la iveală faptul că polițistul fusese inițial luat ”în vizor” de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, fiind bănuit de proxenetism. Și asta din cauză că, spun procurorii, se evidențiase ”o disproporție vădită între veniturile legale obținute de comisarul de poliție și nivelul de trai afișat. În acest context, s-a stabilit că ofițerul de poliție a investit o parte dintre sumele de bani obținute ilicit în achiziția unui imobil situat în orașul Năvodari (…), pe care îl închiriază în regim hotelier. În acelaşi context, ofițerul de poliție a fost observat conducând un autoturism de lux, marca BMW, seria 7, cu o valoare de piață de aproximativ 40.000 euro, fiind cunoscut, de asemenea, pentru plecarea frecventă în vacanțe inopinate de tip „last-minute”, în locații exotice”.
Acest dosar a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, pentru continuarea cercetărilor, dar procurorii brăileni au solicitat ca investigațiile să fie efectuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, ”pentru a nu exista eventuale suspiciuni privind obiectivitatea procurorilor care funcționează în cadrul unității noastre în ceea ce privește activitățile ce urmează a fi întreprinse în raport cu obiectul cauzei”, dat fiind că judiciaristul colabora îndeaproape cu unitatea brăileană de parchet, prin prisma atribuțiilor sale de serviciu. Fiind un argument rezonabil, procurorii gălățeni au preluat cauza penală, în luna octombrie 2022, cercetările fiind efectuate in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și spălare de bani. Bănuielile investigatorilor nu au putut fi susținute de probe, așa că în luna februarie 2023 această cauză a fost clasată. Acela a fost momentul în care procurorii s-au concentrat pe investigarea presupuselor infracțiuni de corupție ce au condus, în final, la condamnarea, în primă instanță, ce face obiectul materialului de față.
Mai trebuie precizat că, în luna decembrie a anului trecut, Dan Adrian Romeo s-a pensionat pe caz de boală. A doua zi după sentința Tribunalului Brăila, inculpatul a formulat Apel, ce urmează a fi judecat de Curtea de Apel Galați, la o dată ce va fi stabilită.
În articolul scris de noi în 2023, imediat după ce polițistul a fost trimis în judecată, am detaliat modul în care a ascuns, prin omisiune, o bună parte din averea pe care reușise să o strângă în decursul câtorva ani fructuoși, pe linie de business. Am atașat articolul mai jos.