Covorul asfaltic de pe Podul Brăilei a cedat din nou! În aceste condiții, IPJ Brăila informează conducătorii auto că pe DN 2S- podul Brăila-Tulcea au reînceput lucrările de reparații, situația prezentându-se astfel:
– pe sensul de mers Măcin-Brăila, între km. 4,8 -6,8 se efectuează lucrări de reparații pe banda nr. 1, circulația desfășurându-se pe o singura bandă de circulație, respectiv banda nr. 2, cu restricție de viteză la 30 km/h, întrucât suprafața asfaltică prezintă denivelări.
În contextul avertizărilor de caniculă, COD ROȘU – privind înregistrarea unor temperaturi extreme, emise de către A.N.M., pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, în perioada 15-16.07.2024, în intervalul orar 11:00-19:00, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12 tone, pe drumurile naționale din județ.
Astfel, va fi interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12 tone cu excepția:
– transporturi de persoane;
– transporturi de animale vii și produse perisabile de origine animală sau vegetală;
– vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
– transporturi funerare;
– transporturi poștale;
– transporturi de echipamente de prim ajutor;
– transporturi pentru distribuire de carburanți;
– transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
– transporturi pentru tractări vehicule avariate;
– transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
– transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
– transporturi de apă îmbuteliată;
– transporturi produse provenite din exploatări agricole;
– transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.
Polițiștii recomandă șoferilor să respecte restricțiile instituite și să staționeze vehiculele de transport mărfuri, pe cât posibil, în parcările amenajate în interiorul localităților.