Individul a fost arestat în lipsă pentru agresiune sexuală asupra unui minor
Joi, 17 octombrie a.c., Georgel G. din municipiul Brăila, a fost arestat, în lipsă, de Judecătoria Brăila, pe o perioadă de 30 de zile, de la data prinderii și încarcerării, pentru agresiune sexuală asupra unui minor.
Cercetările au stabilit că individul se transformase în călăul familiei sale și, din acest motiv, la data de 30 august a.c., tot Judecătoria Brăila hotărâse emiterea unui ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 12 luni, prin care bărbatul era evacuat din locuința familiei și i se interzicea să se apropie de soție și de fiica sa vitregă.
Din declarațiile părților vătămate, reiese că soția și fiica vitregă minoră a inculpatului erau țintele predilecte ale violențelor de tot felul. În plus, agresorul a fost acuzat de soție și de fiica minoră că ar agresat-o sexual pe aceasta din urmă, în repetate rânduri, motiv pentru care s-a început urmărirea penală penală în cauză. Poliția îl caută acum pe agresor, pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă.