Victima încărca lemne pentru foc, în momentul producerii accidentului. Poliția a întocmit dosar penal pentru omor din culpă
În această dimineață, cupa unui utilaj de încărcare a căzut peste un bărbat, în localitatea Oancea, comuna Romanu, așa cum ne-a informat col. Ștefan Stoian, purtătorul de cuvânt al ISU ”Dunărea” Brăila. La fața locului au intervenit două autospeciale de descarcerare, o ASAS și o ambulanță SAJ. Victima, în stare de inconștiență, a fost extrasă de sub utilaj si a fost preluata de cadrele medicale.
Din păcate, bărbatul, în vârstă de 63 ani, a fost declarat decedat de echipajul de pe ambulanta SAJ, din cauza leziunilor incompatibile cu viața.
La solicitarea noastră, IPJ Brăila a transmis următoarele:
”La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Oancea, un bărbat ar fi fost strivit de un utilaj. Din primele cercetări se pare că un bărbat de 63 de ani, din localitatea Oancea, în timp ce se afla pe un teren intravilan, ar fi fost prins între utilajul cu care încărca lemne și remorca în care acesta se afla. La fața locului a intervenit un echipaj al ambulanței și un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Dunărea Brăila, fiind constatat decesul bărbatului. Acesta a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. În cauză continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă