Apele mari ar putea ajunge în județul Brăila, în primele zile ale lunii octombrie
Potrivit unui comunicat al Prefecturii, la sediul Instituției Prefectului Județul Brăila a fost convocată, marți 24 septembrie a.c., ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru analizarea situației hidrologice a Dunării. Autoritățile locale iau în calcul ce e mai rău, în condițiile în care în țările aflate în amonte de intrarea fluviului pe teritoriul României, cantități mari de precipitații, din ultima perioadă, au produs debite mari. Printre măsurile de siguranță ce trebuie luate într-un timp cât mai scurt se numără consolidarea zonelor identificate cu probleme de pe malul Dunării și pregătirea echipelor de intervenție în caz de urgență. Instituția Prefectului a informat Unitățile Administrativ Teritoriale riverane de pe raza județului Brăila cu privire la măsurile de precauție pe care trebuie să le adopte, în regim de urgență.
Reprezentanți instituțiilor cu atribuții în situații de urgență au explicat că, la acest moment, nu sunt raportate probleme majore, dar vor continua să monitorizeze evoluția hidrologică a Dunării și a afluenților, în special în zona digurilor și lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor, pentru identificarea eventualelor puncte critice apărute. În același timp, se trece la mobilizarea resurselor necesare pentru a interveni rapid dacă situația o va impune.
Specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila au precizat că pe digul Călmățui-Gropeni-Chiscani există zone afectate de galeriile de animale săpate în diguri și chiar dacă taluzul exterior nu este afectat, se fac completări mecanizate de terasamente pe raza UAT Gropeni, Chiscani, Stăncuța, Berteștii de Jos.
De precizat că, de la intrarea în țară, unda de viitură ar putea ajunge la intrarea în județul Brăila în circa 7 – 10 zile, în funcție de debitul tranzitat. Cel mai mare debit înregistrat la Brăila în ultimii 20 de ani a fost de 15180 metri cubi/secundă, la nivel de 714 cm, în data de 06 iulie 2010. Atunci, Faleza Dunării a fost inundată, iar apa a năvălit în casele de pe strada Anghel Saligny, din apropierea Administrației Portuare.