Alt eveniment rutier provocat de un șofer beat! De această dată, protagonistul, în vârstă de 44 de ani, a înfipt mașina în zidul unei case și a distrus un contor de gaze, pe strada Hepites, la câteva zeci de metri distanță de sediul Poliției Municipiului Brăila.
Etilotestul a indicat o alcoolemie de 1,75 g la mie.
Polițiștii l-au condus la spital, pentru analizele de sânge, iar duminică, 14 decembrie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.


