Legea nr.92/2025, privind regimul materiilor explozive, la capitolul ”Comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice”: ”Persoanele fizice pot deține și folosi, pe toată perioada anului, doar articole pirotehnice din categoria F1, neavând însă drept de fabricare, import sau comercializare a acestora”.
Luni, 1 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, în cartierul Obor, pe strada Rândunicii, în zona căii ferate, a bubuit o petardă (sau mai multe!). Câteva minute mai târziu s-au auzit sirenele și o autospecială ISU a oprit în dreptul blocului 29, acolo unde, aproape de linia de tren, ardea vegetația uscată. Legătura logică de cauzalitate dintre petarda aruncată de un ics și focul izbucnit imediat după, nu mai are nevoie de nicio demonstrație.
Coincidență sau nu, din momentul în care s-au adus modificări legii care, chipurile, restricționează accesul la petarde și pocnitori, bubuielile s-au intensificat în Brăila, de zici că se apropie Revelionul. Nu ar fi fost mai cu cap să se stabilească prin lege inclusiv perioada în care este permisă comercializarea și utilizarea în spațiul public al acestor dispozitive? În loc de asta, noua lege (nr. 92/2025), deși prevede o limită de vârstă pentru achiziționarea materialelor pirotehnice, păstrează caracterul permanent al utilizării acestora așa cum puteți citi la capitolul ”Comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice” : ”Persoanele fizice pot deține și folosi, pe toată perioada anului, doar articole pirotehnice din categoria F1, neavând însă drept de fabricare, import sau comercializare a acestora”.
Citiți AICI modificările legislative.
Aștept și eu niște proiecte și norme care chiar să aibă sens, fie că e vorba despre pirotehnice, trotinete, impozitare sau orice dracu’ altceva, din partea aleșilor neamului. Până atunci, petarda pică, trotineta merge, multinaționalele scapă de amărâtul ăla de impozit de 1%, prostimea strânge cureaua și Ursula bate toba războiului. Puah!