3 ani închisoare cu suspendare, pentru loviri cauzatoare de moarte și plata a 100.000 de lei, cu titlu de despăgubiri – daune morale
Constantin A. din comuna Salcia Tudor a ajuns la magazinul sătesc, în dimineața zilei de 19.11.2022, în jurul orei 10.00. Așa cum avea să declare vânzătoarea, era deja beat și cu chef de scandal. Timp de două ore a căutat-o ”cu lumânarea”, cum se spune, înjurându-i pe cei care veneau la cumpărături. Fiind cunoscut drept un om dificil, mai ales pe fondul consumului de alcool, oamenii au încercat să-l evite, pe cât posibil. Asta până când în magazin a intrat nevasta unei rude de-a lui. Din motive neelucidate, Constantin i-a adresat cuvinte jignitoare și a hărțuit-o până când aceasta a renunțat la cumpărături și a plecat. Supărată, femeia și-a căutat bărbatul, Marinel Nehoianu, și i-a povestit ce a pățit. Nervos, Nehoianu a mers la magazinul cu pricina, s-a certat cu Constantin în stradă și, cu un singur pumn, l-a doborât. L-a mai lovit de două ori cu picioarele în zona costală și apoi a realizat că victima nu mai mișcă. Panicat, a cumpărat un bidon cu apă, l-a stropit pe cel căzut și a plecat acasă.
Vânzătoarea magazinului a sunat la 112 și a anunțat că pe carosabil, în fața ușii de la intrare, se află un bărbat care nu dă semne de viață. Constantin A. a fost transportat în stare de inconștiență la Spitalul Clinic Județen de Urgență Brăila și, în scurt timp, a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență ”Bagdasar Arseni” din București. După 13 zile de la incident, la data de 1 decembrie 2022, acesta a decedat.
Marinel Nehoianu (41 de ani) a fost cercetat, sub control judiciar. Pentru procurori a fost destul de clar faptul că omul nu a intenționat să ucidă și că nenorocirea ar fi putut fi evitată, dacă ar fi reușit să răspundă cu calm provocărilor venite din partea victimei. ”Cred că l-am omorât pe ăsta”, declarase agresorul, în fața unor martori, la scurt timp după conflict și, din păcate, a avut dreptate.
La data de 6 noiembrie a.c., judecătorii de la Tribunalul Brăila l-au condamnat pe Nehoianu la 3 ani închisoare cu suspendare, pentru ”loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”. Totodată, judecătorii l-au obligat să plătească 100.000 de lei, în trei tranșe, cu titlu de despăgubiri – daune morale, către soția decedatului.