Pe numele liderului interlop din Lacu Dulce era emis mandat de arestare în lipsă, el fiind acuzat că a coordonat misiunea de pedeapsă din cartierul Chercea, împotriva lui Radu Walter, interlop cu ștate vechi, aflat de multă vreme în conflict cu clanul Corbu
Update ora 19.00
În urmă cu puțin timp, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila s-a prezentat Corbu Stănel (57 de ani), față de care ieri, 9 septembrie a.c., Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă în lipsă, pentru 30 de zile.
Știrea inițială
Stănel Corbu (57 de ani), liderul grupării interlope din cartierul Lacu Dulce, a fost dat în urmărire la nivel național și european, după ce a fost arestat în lipsă, la data de 9 septembrie a.c., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violente, tulburarea ordinii si linistii publice si influentarea declaratiilor.
La aceeași dată, cei doi fii ai săi, Belgian și Ciprian Corbu, împreună cu alți doi membri ai grupării, Gabriel Ionuț Popescu și Costel Puia, au fost, de asemenea, arestați, ei fiind deja închiși în CRAP Brăila. Primii trei sunt acuzați de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar Puia de complicitate la influențarea declarațiilor.
Potrivit IPJ Brăila, la data de 4 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară, în cartierul Lacu Dulce, din municipiu, reușind să-i rețină pe cei patru aflați acum în arest. Singurul care a scăpat atunci a fost Stănel Corbu.
Judiciariștii au stabilit că, în noaptea de 20 spre 21 august a.c., Stănel Corbu, cei doi fii ai săi și Popescu Ionuț l-au acostat pe Radu Walter (interlop brăilean cu ștate vechi, în vârstă de 60), pe strada Tecuci din Chercea, pe care l-au ”tocat” cu bâtele și macetele. Victima a ajuns în stare gravă la spital, nefiindu-i, totuși, pusă viața în pericol.
Cunoscătorii știu că râca dintre clanul Corbu și Walter este veche, acesta din urmă fiind autorul unor ”incursiuni” în Lacu Dulce, soldate, printre altele, cu incendierea mai multor autoturisme.
Dacă aveți informații ce ar putea conduce la depistarea lui Corbu Stănel, sunați la numărul de telefon 112 sau mergeți la cea mai apropiată secție de poliție.