O echipă de comisari de mediu a aplicat o amendă de 45.000 de lei și un avertisment Primăriei Galbenu, după ce un control a scos la iveală o nepăsare totală în gestionarea deșeurilor.
Inspectorii au descoperit pe raza comunei numeroase depozite ilegale de gunoaie lăsate la voia întâmplării, de la resturi menajere și plastic până la biodeșeuri și gunoi de grajd. Dezastrul este confirmat de cifrele oficiale: deși legea obligă comunitățile locale să atingă un prag minim de reciclare de 55%, UAT Galbenu a înregistrat ”performanța” jenantă de doar 0,59%.
Pe lângă sancțiunea financiară care va fi plătită din bani publici, autoritățile locale au fost obligate să curețe imediat localitatea și să intre în legalitate.



