Joi,15 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, însoțiți de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au pus în executare 19 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Brăila, în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.
Infracțiunile ar fi fost săvârșite în unități medicale aparținând sistemului public de sănătate.
Cercetările vizează însușirea sau folosirea în interes personal sau pentru altul, de medicamente injectabile, supuse unui control strict, precum și însușirea sau folosirea, fără drept, de materiale sanitare din incinta unității spitalicești.






