Bilanțul Operațiunii JUPITER 6, derulate în perioada 2-8 noiembrie a.c.
În perioada 2 – 8 noiembrie 2026, sub coordonarea Parchetului General și a IGPR, au fost declanșate percheziții simultane în 648 de dosare penale vizând evaziune fiscală, corupție, contrabandă și infracțiuni cu arme.
Cifrele la nivel național confirmă amploarea rețelelor destructurate:
• 1.691 percheziții domiciliare și 614 mandate de aducere.
• 176 de persoane puse sub măsuri preventive (37 arestate preventiv, 3 în arest la domiciliu, 53 reținute și 83 sub control judiciar).
• 126.564.380 de lei sub sechestru.
• Prejudicii totale record: peste 234 milioane lei, 2,03 milioane euro și 289.000 de dolari.
Brăila, luată cu asalt
În județul Brăila au avut loc trei acțiuni majore:
1. Marți, 3 noiembrie a.c., polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice Constanța au efectuat două percheziții în județul Brăila, în cadrul operațiunii Jupiter. Un bărbat de 43 de ani este acuzat de înșelăciune și fals informatic, după ce anchetatorii au stabilit că introducea date false în platformele online de asigurări, unde declara autoturisme drept remorci pentru a obține polițe RCA la prețuri foarte mici. Acțiunea a beneficiat de sprijinul SAS Brăila, iar cercetările continuă pentru stabilirea prejudiciului.
2. 4 noiembrie
Polițiștii de la I.P.J. Brăila au efectuat 36 de percheziții domiciliare într-un caz de înșelăciune și falsificare de documente oficiale. Au fost reținuți doi suspecți (un bărbat de 52 de ani și o femeie de 57 de ani).
3. A treia acțiune pe raza județului Brăila s-a derulat în ziua de 8 noiembrie când au fost efectuate 22 de percheziții domiciliare axate pe deținerea ilegală de armament.
Bilanțul: polițiștii au capturat 16 arme ilegale (dintre care 10 puști neletale lungi) și aproape 7.000 de elemente de muniție ascunse în casele mai multor suspecți.



