Victima a ajuns în stare gravă la UPU și are șanse mici de supraviețuire
Astăzi, în jurul orelor 12,30, pe strada Griviței, în apropierea stației de autobuz din zona Piața Mare, s-a consumat un nou eveniment rutier foarte grav. Un bărbat în vârstă de 61 de ani a încercat să traverseze strada cam la 20 de metri distanță de trecerea de pietoni și a fost izbit de un autoturism BMW X5. ”Era făcut praf, îi curgea sânge din urechi, practic a rămas așa, ca o cârpă pe asfalt, am zis că a murit pe loc”, a povestit un martor ocular.

Poliția și o ambulanță SAJ au ajuns în câteva minute la locul accidentului. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Brăila – UPU. Surse medicale au precizat că a suferit un traumatism cranio-cerebral frontal. Întra-adevăr, încă îi curgea sânge din urechi, atunci când l-au preluat medicii urgentiști. Aceștia au stabilit și faptul că hemoragia intracraniană este severă și cum nu mai există medic neurochirurg la Brăila, pacientul va fi transferat la unul dintre spitalele din Galați, pentru a fi operat. Șansele lui de supraviețuire sunt însă, minime.
Polițiștii au întocmit dosar penal în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


