Revoluția Română din decembrie 1989 a marcat sfârșitul dictaturii Ceaușescu și începutul libertății noastre. 1.116 tineri au murit atunci pentru un ideal, dar astăzi, la 35 de ani de la jertfa lor, mormintele se deschid, parcă, iar cei uciși ne cer socoteală pentru spulberarea speranțelor de mai bine.
În ziua de 16 decembrie 1989, protestul izbucnit la Timișoara, drept răspuns la evacuarea pastorului László Tőkés, după ce acesta făcuse comentarii critice la dresa regimului, în mass media internațională, s-a transformat rapid într-o voce puternică antisistem. Coloana de demonstranți s-a deplasat de la casa pastorului, spre Consiliul Județean Timiș, pentru a discuta cu autoritățile și atunci au intrat în scenă miliția și forțele de securitate. ”Unii protestatari au încercat să pătrundă în clădirea care găzduia comitetul județean al Partidului Comunist Român (PCR). Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene și jeturi de apă, în timp ce miliția a recurs la forță și la arestarea multora. Ei s-au mutat în jurul Catedralei Mitropolitane și au plecat într-un marș de protest prin oraș, fiind din nou confruntați de forțele de securitate. Până dimineață, majoritatea protestatarilor vor fi arestați de către forțele de represiune”. (Wikipedia)
În ziua de 17 decembrie protestele au crescut în intensitate, iar. protestatarii au reușit să pătrundă în clădirea Comitetului Județean. Oamenii furioși au aruncat în stradă documentele partidului, broșurile de propagandă, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat apoi să incendieze clădirea, dar au fost opriți de Armată. Militarii au primit ordinul cu indicativul ”Radu cel Frumos”, pentru înarmarea cu muniție de război și alarmă parțială de luptă. În acea seară au fost uciși sau răniți 300 de timișoreni. Împotriva poporului s-au aliat forțele armatei române și trupele de securitate. Străzile au fost luate în stăpânire de TAB-uri și tancuri, iar elicopterele survolau zona. După miezul nopții, protestele s-au stins, înăbușite în sânge, pentru ca în ziua de 19 decembrie 1989, armata să deschidă focul asupra muncitorilor aflați în apropierea întreprinderii ”ELBA”.
Evenimentele dramatice vor culmina, așa cum sunt menționate în documentele publice, cu protestele violente din București și din alte orașe ale țării, începând cu 21 decembrie 1989.
La Brăila a fost liniște până în ziua de 22 decembrie, când s-a aflat că soții Ceaușescu au fugit din București cu elicopterul. Atunci s-au adunat mii de brăileni în fața ”Casei Albe”, luând apoi clădirea în stăpânire. Și când toată lumea era convinsă că Revoluția va trece peste oraș fără vărsare de sânge, în seara zilei de 23 decembrie 1989, după un avertisment verbal al maiorului Nicolae Simion, comandantul de dispozitiv de la ”Casa Albă”, militarii au deschis focul asupra mulțimii. Motivul: un telefon suspect care anunța prezența ”teroriștilor” care aveau să atace forțele armate române. Au murit, în zilele de 23 și 24 decembrie, 42 de oameni, iar alți 101 au fost răniți. Cei mai mulți au fost împușcați în Piață Independenței de astăzi, unii făceau parte din gărzile patriotice, iar alte victime și-au găsit sfârșitul sub gloanțe prin scările blocurilor sau în case.
Ecoul acelor zile răzbate până astăzi. Ei au murit pentru ca noi să avem dreptul să votăm liber, să gândim și să vorbim liber, fără teama opresiunii pentru alegerile, crezurile și idealurile noastre. Să ținem minte!