În această noapte, la ora 02.40, Detașamentului 1 de pompieri Brăila a intervenit cu trei ASAS și o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament din cartierul Radu Negru, municipiul Brăila.
În apartament a fost găsit proprietarul, în vârstă de 63 ani, inconștient, intoxicat cu fum. A primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat la unitatea de primiri Urgență a Spitalului Clinic de Urgență Județean Brăila. Cu toate eforturile personalului medical, în jurul orei 05.00, bărbatul a fost declarat decedat.

Opt locatari din blocul unde s-a produs incendiul s-au autoevacuat, iar două persoane au fost evacuate de echipajele inspectoratului. Cu tehnica din dotare a fost evacuat fumul din scara blocului.
Au ars bunurile din sufrageria apartamentului și s-au degradat pereții. Cauza probabilă a incendiului a fost o lumânare aprinșă lăsată nesupravegheată.
Incendiul a fost observat și anunțat, prin apelul unic de urgență 112, cu întârziere. După lichidarea incendiului, la ora 04.55, în apartament au fost găsiți și doi câini de talie mică decedați.


