Scenă ruptă parcă dintr-un film de animație încântă plimbăreții de pe Faleza Dunării din Brăila! Cele două lebede negre și cârdul gâștelor zănatice reușesc să împartă același ponton, fără a se amesteca, totuși, vreodată
Cine nu a văzut încă lebedele negre din Brăila, ar putea să facă o plimbare pe malul Dunării. Chiar în spatele Palatului Administrativ, pe faleză, proprietarul unui ponton are în grijă două lebede negre, laolaltă cu un cârd de gâște guralive, spre încântarea plimbăreților de toate vârstele. Puțini sunt cei care nu simt nevoia să-și înfrumusețeze colecția de amintiri video cu prezența grațioasă a lebedelor, mai ales că asocierea cu gâștele realizează un contrast interesant ce îndeamnă la reflecție …
Le-am filmat și noi pentru cititorii noștri și vom extrapola un pic, plecând de la originea acestor minunate zburătoare ”întunecate”.
De la capătul pământului
Lebăda neagră este originară din sud-estul Australiei și a fost introdusă treptat în Noua Zeelandă și apoi în Regatul Unit al Marii Britanii, ca și pasăre de ornament. Preponderent monogamă, frumoasa neagră face pereche pe viață și este destul de rezervată în relația cu omul. Nu fuge de noi, dar nici nu-și dorește să se apropie foarte mult. Dacă sunt hrănite constant de către om, au o atitudine prietenoasă și nu dau impresia că le-ar deranja atenția care li se acordă.
În România găsim foarte rar în sălbăticie acest tip de lebădă, dar avem foarte mulți crescători care comercializează pui de lebădă neagră, din toate colțurile țării. În mediu natural au fost zărite pe lacurile din zona de sud a Olteniei și în sud-estul Câmpiei Dunării.
Teoria Lebedei negre
”Lebăda neagră” este o metaforă pentru acele evenimente neprevăzute și cu impact major asupra societății. Teoria a fost dezvoltată de Nassim Nicholas Taleb – eseist libanez-american, autorul celebrei cărți The Black Swan, apărută în 2007, și care a ajuns foarte rapid printre primele 12 cărți cele mai influente de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit lui Taleb, ”lebedele negre” sunt crizele financiare sau războaiele apărute ”de nicăieri”, tehnologiile revoluționare ori aparițiile editoriale sau cinematografice cu impact neprevăzut de mare asupra publicului.
Dar ce se cunoaște mai puțin, este faptul că fenomenul a fost denumit și explicat ca atare cu mult înainte, de satiristul latin Decimus Iunius Iuvenalis (sec. I-II e.n.). El este autorul expresiei ”rara avis în terris nigroque cygno”, în traducere ”o pasăre tot atât de rară pe pământ ca o lebădă neagră”, referindu-se la acel ceva care este imposibil să existe, așa cum pentru el, era imposibilă existența unei lebede negre. Tot el a spus și că ”legile îi strivesc pe cei slabi și ăi cruță pe cei puternici”.
Să presupunem că Iuvenalis și Taleb s-au înșelat și că nimic din ceea ce îi este prezentat publicului larg drept ”paradoxal” și ”de necontrolat”, nu este deloc apărut ”din senin”. Asta ar însemna că nici tehnologiile revoluționare, nici războaiele și nici crizele financiare nu sunt veritabile ”lebede negre”. Ce ne-ar mai rămâne atunci? Poate doar unele fenomene artistice autentice, din ce în ce mai rare acum, cu toată abundența nenaturală din ultima perioadă.
