Vineri, în jurul orei 16:10, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 22B a avut loc un accident rutier.
Un șofer de 47 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 22B, dinspre Brăila către Galați, a pierdut controlul direcției volanului, a intrat în parapetul metalic, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din fericire au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. Acesta va fi sancționat conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Traficul s-a desfășurat alternativ, o vreme, pe un sens de mers.



