Un nou caz de violență în familie aduce în prim-plan atitudinea nepotrivită a victimelor față de călăii lor, chiar și atunci când legea le dă posibilitatea să se protejeze de atacurile acestora.
La data de 15 noiembrie a.c., polițiști Biroului Proximitate au reținut un bărbat de 53 de ani, din Brăila, pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Cercetările au stabilit că la data de 13 noiembrie a.c., bărbatul a agresat-o cu un cuțit pe soția sa, fiind emis de polițiști un ordin de protecție provizoriu. Deși i s-a explicat care este utilitatea unei astfel de măsuri, victima a refuzat montarea unui sistem electronic de supraveghere agresorului. Urmarea: la nici 24 de ore, bărbatul a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și s-a apropiat la o distanță mai mică de 200 de metri față de domiciliul conjugal.
În aceste condiții, la data de 16 noiembrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de soțul abuziv, fiindu-i stabilită și obligația să nu se apropie de persoana vătămată. Dacă ignoră avertismentul, cel mai probabil va ajunge în Arest.


