Istoria incomodă
În 1974, Șahul Mohammad Reza Pahlavi a oferit Franței un împrumut de 1 miliard de dolari (o sumă colosală la acea vreme) pentru a ajuta la construcția uzinei de îmbogățire a uraniului Eurodif.
În schimbul banilor, Iranul a primit o cotă de 10% din acțiunile Eurodif, ceea ce îi dădea dreptul legal de a cumpăra o parte din uraniul îmbogățit produs acolo.
Tot francezii au fost cei care au început construcția centralei nucleare de la Bushehr (proiect preluat ulterior de germani și finalizat, în cele din urmă, de ruși).
După Revoluția Islamică din 1979, noul regim iranian a cerut Franței fie uraniul, fie banii înapoi. Franța a refuzat ambele variante, ceea ce a dus la un deceniu de tensiuni cumplite, marcat de atentate și luări de ostatici francezi în Liban (operațiuni orchestrate de grupări pro-iraniene pentru a pune presiune pe Paris).
Așadar, ironia sorții face ca Franța, care astăzi este unul dintre cei mai vocali critici ai programului nuclear iranian, să fie statul care a luat banii și know-how-ul iranian pentru a pune bazele acestei industrii.
Diferența majoră față de România? Bucureștiul le-a vândut iranienilor tractoare și ciment, în timp ce marile puteri occidentale le-au vândut exact „scânteia” tehnologică care provoacă insomnii cancelariilor de astăzi.
