Consiliul județean Botoșani prin Centrul Cultural Botoșani în parteneriat cu Direcția Județeană pentru cultură Botoșani, organizează în perioada 18 septembrie – 18 octombrie 2026 cea de-a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Artă Naivă „Gheorghe Sturza”, eveniment de referință dedicat promovării și valorizării artei naive contemporane.
Evenimentul găzduit în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor ” Nicolae Iorga ” din Botoșani reunește 57 de artiști din opt țări: Brazilia, Franța, Germania, Ungaria, Israel, Italia, SUA și România.
Arta naivă reprezintă o pictură care nu este deloc în sensul lingvistic al ei, ci aduce prin imaginea pictată, esența sufletului nostru, a regăsirii copilărești care este înțeleasă prin această formă simplă. Anotimpurile, păsările, animalele, toate par că se umanizează în funcție de dorințele naturii umane.
Creatorul popular se dovedește a fi un povestitor, invitându-ne în lumea fascinantă a esenței ființei umane, fiecare lucrare naivă ne relevă forme ale simplității prin care putem conștientiza condiția semnificativă a existenței.
Din partea Brăilei participă cu câte două lucrări artiștii Ruxanda Ciupercă-Ruxy și Dumitru Ștefănescu -Ștef.


