Să fii împușcat, ignorat apoi de medici în spital, să ai ocazia să-i tragi la răspundere pe cei vinovați și, totuși, să nu ai curaj să-ți cauți dreptatea, reprezintă, din păcate, chintesența omului de rând, înfricoșat de autoritatea abuzivă. Citiți o poveste adevărată, trimisă pe adresa redacției de Gigi Grozea, jurnalist și istoric ”al clipei”!
Prima mare dezamăgire, în libertate, după Revoluție
Să lupți cu arma în mână pentru căderea unui regim dictatorial, în care trebuia, în multe situații, să ai „fermoar la gură”, să fii rănit în această luptă, iar când trebuie să spui, cu demnitate, adevărul, în fața autorităților, mi se pare ceva de neconceput să nu ai curajul să deschizi gura!
Era sfârșit de ianuarie 1990 și în ziarul „Tineretul Liber” a apărut un articol despre o doamnă din Brăila care a fost să își viziteze fiul, militar în termen, internat la un spital din București. Cum din acel articol reieșea că acest soldat nu a fost tratat de către cadrele medicale cu atenția cuvenită, primarul de atunci al Brăilei, Popescu Crișan, a solicitat Direcției Sanitare o situație cu toți răniții de la Revoluție, internați în spitalele din Brăila. Și m-a delegat pe mine să îi vizitez, să stau de vorbă cu ei și să îl informez despre modul cum sunt tratați. Așa am ajuns și într-unul dintre saloanele Secției Chirurgie, la Spitalul 3 (Sf. Spiridon). Aici trebuia să stau de vorbă cu soldatul Ivanof C., de la U.M. 01346, care avea o plagă împușcată la cotul drept. Cum la momentul sosirii mele în salon, acesta lipsea, ceilalți bolnavi m-au întrebat dacă sunt cumva vreo rudă de-a lui. M-am recomandat, le-am spus că sunt trimis de dl. primar și le-am explicat care este scopul vizitei mele. „Aaa …păi medicul nici nu s-a uitat la acest băiat, nu i-au dat nici măcar pentru durere, iar rana i s-a infectat și i s-a umflat mâna rău de tot! Noroc cu tatăl băiatului care a venit, a făcut scandal și a cerut externarea, să îl ducă la București. De-abia atunci medicii i-au administrat o doză-șoc care dacă nu ar fi reușit, ar fi trebuit să îi amputeze mâna”, a povestit unul dintre pacienți.
La sosirea în salon a soldatului C., i-am spus ce am aflat despre ce a pățit, a confirmat că așa stau lucrurile și, bineînțeles, am fugit la primar să îl informez. Acesta a sunat la Poliție și mi-a spus: „Mâine dimineață, la ora 8, să fii la Primărie. Va veni un ofițer pe care îl vei însoți la spital, pentru a-l audia pe bolnav”. Într-adevăr, a doua zi, împreună cu o doamnă ofițer de poliție, am mers la Spitalul 3 numai că… stupoare! Soldatul Ivanov C. nu a fost de acord să dea o declarație despre ce a pățit și despre modul cum a fost tratat!
Bineînțeles că, în acest caz, nu s-a putut lua nicio măsură legală și …subiect închis! Aceasta a fost prima mare dezamăgire post-revoluționară. Oamenii își recâștigaseră libertatea după mai bine de 40 de ani de comunism și nu aveau curajul să susțină un act simplu de dreptate, la acel început de democrație. Mare lucru nu s-a schimbat între timp! Foto/text: Gigi GROZEA
