Sâmbătă, 15 martie a.c., aproape de miezul nopții, pe Podul Brăilei a avut loc un alt accident rutier. Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, un conducător auto se deplasa pe sensul Brăila-Tulcea atunci când, din senin, în fața mașinii a apărut un câine. Șoferul a tras brusc de volan, a reușit să evite patrupedul, dar a lovit puternic parapetul podului.
La fața locului au fost chemați pompierii și polițiștii de la Rutieră, circulația fiind îngreunată pe perioada cercetării la fața locului. Din fericire, și șoferul a scăpat nevătămat, dar mașina acestuia a suferit avarii considerabile. Testarea cu etilotestul a dovedit că omul nu consumase alcool.


