Băiatul de 15 ani a lovit un alt adolescent și i-a furat banii
Marți, 4 martie a.c., polițiștii de la Investigații Criminale au reținut un tânăr de 15 ani din Brăila, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată și tentativă la tâlhărie.
Judiciariștii BIC au stabilit că la data de 2 martie a.c., acesta a atacat un alt adolescent, în vârstă de 16 ani, pe Bulevardul Dorobanților, l-a lovit și i-a furat banii. Victima a ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a solicitat instanței de judecată arestarea inculpatului minor, dar judecătorii au dispus miercuri, 5 martie, arestul la domiciliu, pentru 30 de zile. Tânărul este găzduit într-un apartament de tip familial din cadrul DGASPC Brăila, beneficiind de protecție socială din partea statului român.