Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila a prezentat bilanțul activității operative pentru primul semestru al anului 2026. Datele arată o dinamică intensă a structurilor, dispeceratul instituției gestionând nu mai puțin de 11.919 apeluri de urgență. În total, serviciile profesioniste, voluntare și private au acționat în 3.388 de misiuni de răspuns, ceea ce înseamnă o medie de 19 solicitări pe zi.
Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul evenimentelor a crescut cu 198 de intervenții.
SMURD, în prima linie
Cea mai mare pondere a acțiunilor operative a revenit echipajelor SMURD. Pompierii au fost alertați în 2.241 de cazuri (66,15% din total), acordând ajutor medical calificat pentru 2.175 de adulți și 30 de copii. Timpul mediu de răspuns a fost de 5 minute în mediul urban și de 19 minute în cel rural. De asemenea, echipajele SMURD de prim ajutor și descarcerare au intervenit la 54 de accidente rutiere.
Scădere pe segmentul incendiilor, dar bilanțul victimelor rămâne tragic
În prima jumătate a anului 2026, echipele de intervenție au acționat pentru stingerea a 109 incendii, înregistrându-se o scădere importantă față de semestrul I al anului 2025, când au avut loc 140 de incendii. Din punct de vedere teritorial, 57 de incendii s-au manifestat în mediul urban și 52 în mediul rural. O evoluție pozitivă s-a înregistrat și la incendiile de vegetație, stuf sau gunoi, care au scăzut de la 159 (în 2025) la 79 de cazuri.
Dincolo de statistici, realitatea din teren rămâne dură. În urma incendiilor din acest an, cinci persoane și-au pierdut viața (trei în Brăila, una în Urleasca și una în Roșiori) și alte 11 au fost rănite. Totuși pompierii au reușit să salveze din foc opt persoane, plus bunuri materiale în valoare estimată de 14.280.000 lei.
Pagubele materiale s-au ridicat la 2.266.710 lei.
Principalele cauze care au generat aceste incendii rămân defecțiunile la instalațiile electrice, coșurile de fum necurățate, mijloacele de încălzire improvizate sau lăsate nesupravegheate, fumatul în locuri nepermise și acțiunile intenționate.
Protecție civilă și acțiuni preventive
Bilanțul ISU Brăila include și patru misiuni de asanare a teritoriului de muniție rămasă neexplodată, fiind ridicate cinci proiectile de calibrul 76 mm din localitățile Latinu și Măxineni.
Pe lângă activitatea de combatere, ISU a mizat pe prevenție prin organizarea de puncte de informare în hipermarketuri și evenimente de tip „Ziua Porților Deschise”.
Inspectorul sef al ISU Brăila, lt col. Daniel Movileanu, a apreciat activitatea instituției drept „bună și foarte bună„, precizând că obiectivele au fost atinse datorită cooperării strânse cu autoritățile județene și locale.
Foto: lt.col. Daniel Movileanu (stânga), col. Ștefan Stoian


