Un individ, în vârstă de 46 de ani, din Brăila și-a terorizat constant un membru al familiei, așa că Judecătoria Brăila a emis pe numele său un ordin de protecție, prin care i s-a impus să nu se apropie sub niciun motiv de victima sa, ori de locuința acesteia.
La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 17:35, politiștii au fost sesizați că bărbatul a încălcat ordinul de protecție, așa că au pornit în căutarea acestuia. L-au depistat pe strada Chișinău, la volanul unui autoturism și au constatat că avea permisul de conducere suspendat. În plus, testarea cu eitlotestul a relevat faptul că avea o alcoolemie de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea de mostre biologice.
Brăileanul a fost anchetat de judiciariști, iar în noaptea de 15 spre 16 iunie a.c., a fost reținut pentru 24 de ore, pentru cumul de infracțiuni: conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată, conducerea sub influența alcoolului și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Toată lumea s-ar fi așteptat ca individul cu grave probleme de comportament care, indubitabil, reprezintă un real pericol pentru familia sa, dar și pentru siguranța publică în general, să fie arestat. Nu a fost așa! În seara zilei de 16 iunie, în jurul orei 21.00, Judecătoria Brăila a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cu alte cuvinte, brăileanul este în continuare liber, chiar dacă, teoretic, trebuie să respecte condițiile controlului judiciar. Tot teoretic, ar fi trebuit să nu încalce ordinul de protecție emis de judecători, dar nu i-a păsat, prin urmare, ne putem aștepta să mai auzim despre el; să sperăm că nu într-un context periculos pentru victima lui, ori pentru alte persoane!
Într-un caz similar, dar fără acuzații legate de încălcarea ordinului de protecție, un alt brăilean, în vârstă de 38 de ani, a ajuns după gratii, pentru 30 de zile, cu doar trei zile în urmă. La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe strada comuna din Paris, din municipiu. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. De asemenea, în urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Serviciul de Medicină Legală a stabilit că avea o alcoolemie de 3,23 g/l alcool pur în sânge, fiind, practic, la un pas de comă alcoolică.

Sâmbătă, 14 iunie a.c., brăileanul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere si conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Ulterior, așa cum am precizat, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.


