Administratorii magazinelor s-au ales cu dosare penale
Vineri, 8 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat acțiuni țintite pe raza județului, pentru depistarea produselor contrafăcute/falsificate, scoase la vânzare prin magazinele din mediul rural.
Au fost verificate 6 societăți comerciale și, în primă fază, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 1.500 lei, pentru comercializare fără emiterea de bonuri fiscale.
Controalele au continuat și la o societate situată într-un centru comercial de pe raza comunei Chiscani, au fost găsite 489 de articole vestimentare contrafăcute ce erau expuse spre comercializare.
O situație similară au găsit la punctul de lucru al altei societăți comerciale, de pe raza comunei Zăvoaia, unde au fost descoperite 148 de articole vestimentare și încălțăminte contrafăcute, scoase la vânzare drept bunuri ”de firmă”.
Bunurile în valoare totală de 130.880 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele administratorilor societăților au fost întocmite dosare penale și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.