Mandatul de arestare expiră la data de 19 august a.c.
În după-amiaza zilei de 21 iulie a.c., la mai puțin de 24 de ore de la reținerea sa, în calitate de suspect, Mihai Maricel (39 de ani) din Brăila, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile (până la data de 19 august a.c.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, în cazul uciderii doctoriței Marina Gavril. Prin urmare, anchetatorii au bifat o primă reușită în acest caz, dar încă sunt departe de finalizarea cercetărilor.

Așa cum știți deja, în ziua de 16 iulie a.c., după ora 16.00, doctorița stomatolog Marina Gavril (41 de ani) a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit, în cabinetul său situat la intersecția străzilor Grivița și G-ral Eremia Grigorescu, din municipiul Brăila. Practic, asasinul i-a tăiat gâtul și a fugit, în aproximativ 30 de secunde. Pe baza probelor biologice găsite la locul faptei, dar și după prelucrarea mai multor imagini surprinse de camerele de supraveghere montate în proximitatea cabinetului, anchetatorii au ajuns la principalul suspect: Mihai Maricel (fost Stănescu), individ cu antecedente penale în Franța și Germania (infracțiuni cu violență, unele comise cu folosirea armelor de foc), arestat în baza unui mandat european de arestare, la data de 15 martie a.c., și eliberat din arest, după câteva zile de la încarcerare, la data de 26 martie a.c., printr-o hotărâre a Curții de Apel Timișoara.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul și-a premeditat fapta. A plecat din Galați cu un taxi, a ajuns în Brăila, și-a schimbat hainele, a intrat în cabinet, a ucis-o pe doctoriță, a sustras telefonul mobil al victimei (poate și o sumă de bani din poșeta victimei), a părăsit în grabă locul faptei, s-a debarasat de unele obiecte vestimentare (printre care o șapcă) și a petrecut un timp într-un local de jocuri de noroc din zona Gării Brăila. Magistratul Ionel Gâlcă, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, nu exclude varianta unei crime la comandă, dar cercetările sunt îngreunate pentru că suspectul nu a recunoscut comiterea crimei și s-a prevalat de dreptul la tăcere.