La Biserica Greacă „Buna Vestire“ este astăzi, 25 aprilie, loc de pelerinaj pentru miile credincioși din întreaga țară, care au venit la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Oamenii vor primi apa sfințită din izvorul aflat sub Sfântul Altar, ce se deschide o dată pe an, la praznicul închinat Maicii Domnului din Vinerea Luminată.

Izvorul, captat mai apoi într-o fântână, a fost descoperit în 1863, când s-a început construcția bisericii. De atunci, se oficiază, an de an, slujba de Izvorul Tămăduirii, în Săptămâna Luminată.
Peste 100 de jandarmi sunt prezenți în zonă, pentru asigurarea ordinii.


