Khaldun Al Falah, cetățean de origine arabă, a fost arestat la domiciliu, pentru tentativa de jaf
Joi, 2 octombrie a.c., Judecătoria Brăila a hotărât plasarea în arest la domiciliu a cetățeanului de origine arabă Khaldun Al Falah (45 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.
Conform materialului probator, Al Falah a atacat ziua-n amiaza mare o adolescentă de 15 ani, pe o stradă din municipiu, încercând să-i fure telefonul mobil. Țipetele fetei au alertat cadrele didactice de la o grădiniță din apropiere și atunci tâlharul și-a abandonat victima și a fugit. Se întâmpla în ziua de 1 august a.c.
Judiciariștii Biroului de Investigații Criminale au reușit să-l identifice pe individ, pe care l-au reținut, pentru cercetări, în prima zi a lunii octombrie.


