Loverboy-ul brăilean a trăit ”pe picior mare”, timp de patru ani, de pe urma iubitei sale
Joi, 24 octombrie a.c., în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Brăila și jandarmi, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și spălarea banilor.



Au fost descoperite mai multe arme neletale și muniție aferentă, aproximativ 4.000 de euro și alte bunuri. De asemenea, un autoturism evaluat la aproximativ 40.000 de euro a fost pus sub sechestru.
Cercetările au stabilit că, în perioada 2016-2020, un „loverboy” de 27 de ani a convins o femeie, de aceeași vârstă, să practice prostituția în diferite state din Europa, obținând sume consistente de bani. Proxenetul a cumpărat apoi diverse bunuri mobile şi imobile, atât pe numele său, cât şi al unor interpuşi. Cercetările continuă.


