Într-o singură zi, 132 de brăileni au fost amendați pentru că au traversat neregulamentar sau au circulat brambura cu bicicletele
Dacă șoferii consumatori de alcool au devenit o realitate cotidiană, asta nu înseamnă că ceilalți participanți la trafic sunt mai disciplinați. Ziua de 27 iunie a.c. a fost ”cu dedicație”, din partea polițiștilor, pentru pietonii și bicicliștii contravenienți. Serviciul și Biroul Rutier și-au trimis oamenii pe teren, special pentru cele două categorii.
Polițiștii au acționat în zonele cu risc crescut de producere a evenimentelor rutiere și au aplicat 172 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.520 lei. De această dată, cele mai multe amenzi nu au mai fost aplicate șoferilor. 72 pietoni, 60 bicicliști și ”doar” 40 conducători auto au fost ”arși” la buzunar, au fost reținute în vederea suspendării 4 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.