Un cetățean bulgar încerca să introducă în România 9 milioane de țigarete de contrabandă
Sâmbătă, 10 iunie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un ansamblu rutier condus de un cetățean bulgar, 9.000.000 de țigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 2,3 milioane de euro.



Șoferul în vârstă de 53 de ani, se prezentase la punctul de trecere a frontierei la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă. Conform documentelor, încărcătura ar fi trebuit să fie formată din recipiente din sticlă, din Bulgaria și Cehia. Doar că, la controlul amănunțit al camionului, într-un loc ascuns din compartimentul de marfă, au fost descoperite cele 9 baxuri cu țigarete.
Marfa a fost confiscată, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Cetățeanul bulgar a fost reținut pentru cercetări, iar la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu va fi prezentat în instanță cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile,