Infracțiuni în trafic de Sfânta Maria
- Sâmbătă, 15 august a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe o stradă din localitatea de domiciliu, și era condus de un bărbat de 42 de ani din localitatea Cuza-Vodă.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
***
2. În aceeași zi, la ora 04:10, polițiștii din cadrul Secției 1 de Poliție Rurală Brăila au efectuat semnalele acustice și luminoase pentru oprirea unui autoturism. În loc să oprească, cel de la volan a demarat în trombă și a continuat apoi să circule cu viteză mare pe DN22 către municipiu.
Autospeciala de Poliție a urmărit autoturismul pe mai multe străzi din localitatea Cazasu, până când șoferul a rupt-o la fugă pe jos, sprintând pe un teren agricol. Prins în cele din urmă, a fost identificat, stabilindu-se că este un minor, în vârstă de 15 ani, din comuna Cazasu, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au constatat ulterior că autoturismul în cauză prezenta avarii, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta este proprietatea unui bărbat de 40 de ani din comuna Cazasu.
Minorul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul indicând o valoare de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furt în scop de folosință și distrugerea”.


