Luni, 9 decembrie a.c., în jurul orei 09:26, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Bulevardul Dorobanților, la intersecția cu Strada Apollo.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că un bărbat în vârstă de 45 de ani, din localitatea Mircea Vodă, care în timp ce se deplasa pe strada Apollo, a efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui alt autovehicul, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani, din sat Măxineni, intrând în coliziune cu acesta. În urma producerii evenimentului rutier, nicio persoană nu a fost rănită, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest. Șoferul de 45 de ani avea o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Rezultatul în cazul celuilalt conducător auto a fost 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă în vederea stabilirii situației de fapt.