”Oferta” electorală a candidaților la fotoliul de primar al municipiului Brăila este nici mai bună, nici mai rea decât așteptările și implicarea civică a brăilenilor. Dacă aș spune că avem de unde alege, ar însemna să mă antepronunț, lucru pe care nu am de gând să-l fac. Prin urmare, îi prezint pe fiecare în parte, prin prisma declarațiilor de presă sau postărilor de pe rețelele de socializare, așa încât, peste 4 ani, primarul ales la data de 9 iunie 2024 să poată fi confruntat cu promisiunile sale. Ordinea candidaților la Primăria Brăila este în funcție de data anunțării candidaturii.
Cătălin Canciu PNL – Spital pentru copii ”de la zero”
Actualul inspector general al ISJ Brăila zice, pe contul său de socializare, că vrea să reabiliteze Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, să construiască ”de la zero” un spital pentru copii și să revitalizeze Centrul Vechi: ”să readucem tinerii, să readucem micile afaceri, să redeschidem terasele, să redăm culoare, lumină și puls acestui loc minunat – astăzi uitat, părăsit, trist”.
Florin Cîrligea AUR – Stop depopulării
Candidatul Alianței pentru Unirea Românilor a declarat că vrea să stopeze depopularea și să revigoreze orașul, din punct de vedere economic: ”Primăria este acea societate comercială unde cetățenii sunt acționarii principali, iar viziunea mea este de a revitaliza Brăila, contracarând depopularea și creând un mediu vibrant pentru toate generațiile”.
Marian Dragomir PSD – Continuarea ”lucrărilor” și consilieri ”din partidul meu”
Actualul primar vorbește mai mult despre ce a făcut în cele două mandate, axându-se pe asfaltări, amenajarea/construirea de parcări, parcuri pentru copii și autobuze electrice. Ca și planuri de viitor …”Cu siguranță le vom termina pe cele începute (n.r. – lucrările, adică), iar apoi vom începe altele”. Marian Dragomir vrea și pe mai departe consilieri locali ”din partidul meu”, pentru că, spune el, ”ceilalţi nu au votat bugetul”.
Cătălin Chivu, susținut de PNȚCD, PER și Pro România – Fără ”cunoștințe, pile și relații”, în administrația locală
Prețul apei potabile la Brăila trebuie să scadă, spune candidatul celor trei formațiuni politice:”avem un proiect foarte clar, cu date tehnice care pot conduce la scăderea prețului apei”. De asemenea, acesta a declarat că vrea să schimbe ”fața orașului acesta cenușiu, trist”, prin atragerea de investitori și crearea de noi locuri de muncă, plus multe terase pe strada Regală. Cătălin Chivu este convins că va reuși să curețe, în cel mult trei luni, administrația publică locală de angajații veniți pe sistemul ”cunoștințe, pile și relații”.
Gabriel Monu Musceleanu, SOS România – Baie comunală și universitate
Inginerul Musceleanu zice și el, la fel ca fostul său coleg de partid, Florin Cîrligea, că depopularea e o problemă și că trebuie făcut ”ceva”. În plus, spune că Brăila trebuie să aibă o universitate și nu doar secții ale universităților din Galați, București sau Pitești. Acesta e convins că pe lângă Facultatea de Agricultură, Brăila, ”ca oraș dunărean”, ar trebui să aibă și o facultate de piscicultură.
Cam asta e ”oferta” electorală a candidaților la Primăria Brăila. Unele teme se regăsesc în intențiile tuturor, cum ar fi ”revigorarea” a orice și atragerea de investitori. Una peste alta, remarcăm că niciun brăilean nu s-a mai încumetat (ca altădată) să se lanseze în cursa electorală ca și independent, toți preferând să meargă pe mâna formațiunilor politice, cel puțin pentru funcția de primar al municipiului.