Joi, 5 septembrie a.c., la ora 12:45, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că pe strada Unirii a avut loc un accident rutier.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că un tânăr de 29 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, dinspre strada Mihai Eminescu, la intersecția cu strada Anastasie Simu, a accidentat un copil, în vârstă de 10 ani, care se angajase în traversarea străzii. Victima a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. În cauză continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.