O locuință a ars în întregime și au fost afectate alte două imobile
În seara zilei de 23 octombrie a.c., la orele 21.35, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a fost solicitat să intervină cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă la un imobil situat pe strada Ștefan Secăreanu din municipiu. La fața locului a ajuns și o ambulanță care a preluat-o pe proprietara imobilei, o femeie în vârstă de 80 de ani.
Locuința, cu o suprafață de cca. 30 mp., a ars în totalitate. Proprietara a fost evaluată de echipajul SAJ și a fost transportată la UPU Brăila, cu diagnosticul puseu de tensiune. Au fost afectate alte două proprietăți, la una dintre acestea au ars cca. 8 mp. din acoperișul unei magazii, iar la cea de-a doua au ars cca. 2 mp. de calcan din scândură învelit cu carton și tablă. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unei lumânări aprinse.