Bilanț ”negru”! A crescut îngrijorător numărul infracțiunilor constatate de către jandarmii brăileni, în condițiile în care numărul militarilor din sistem este din ce în ce mai mic
Comunicatul remis de către Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila scoate la iveală problemele din ce în ce mai mari, atât din punctul de vedere al ratei infracționalității stradale, cât și pe linia deficitului de personal care se acutizează de la un an la altul.
Astfel, anul 2023 s-a caracterizat prin mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice, mai multe infracțiuni constatate de patrulele independente de jandarmerie și mai puține sancțiuni contravenționale aplicate de jandarmii brăileni, comparativ cu anul 2022. Pe linia asigurării și restabilirii ordinii publice – principalele misiuni ale Jandarmeriei Române, a fost constatată o creștere a numărului de
misiuni, comparativ cu 2022. Concret, în anul 2023, jandarmii brăileni au avut 307 misiuni de asigurare a ordinii publice, iar cu un an în urmă au fost executate 275 de astfel de misiuni.
Revenind la ultimele 12 luni, efectivele Jandarmeriei Brăila au executat 170 de acțiuni de intervenție, din care 92 de intervenții pentru aplanarea unor conflicte și 78 de intervenții pentru rezolvarea altor situații.
În perioada analizată, au fost executate 6.384 de misiuni de menținere a ordinii publice, din care 558 misiuni specifice Jandarmeriei Române și 5.826 misiuni de menținere a ordinii publice în sistem integrat.
Se observă o creștere a numărului de infracțiuni constatate în timpul misiunilor executate independent și în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. Dacă în anul 2022 au fost constatate 510 infracțiuni cu 523 autori depistați, în 2023 au fost constatate 550 de infracțiuni cu 542 de autori depistați. Dacă ne raportăm strict la faptele de natură penală, constatate de către jandarmi, cu ocazia misiunilor executate independent, se remarcă și o altă creștere: de la 67 de infracțiuni cu 77 autori depistați în anul 2022, la 101 infracțiuni cu 112 autori depistați în 2023. Din cele 101 de fapte de natură penală constatate, cele mai multe – 40 la număr – sunt pentru încălcarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și ale prevederilor Legii nr. 194/2011 privind
combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare.
Din prima zi a anului trecut și până pe 31 decembrie 2023, au fost aplicate 1.517 sancțiuni contravenționale, din care 1.210 amenzi în valoare totală de 624.150 lei și 307 avertismente scrise. Ca număr, sancțiunile contravenționale aplicate de către jandarmii brăileni sunt mai puține față de anul 2022. Cele mai multe sancțiuni aplicate în 2023, respectiv 1.394, au fost pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Jandarmii au organizat, în 2023, mai multe programe de prevenire antiinfracțională și anti-victimizare, fiind desfășurate 359 acțiuni de prevenire a manifestărilor antisociale deviante, prevenirea delicvenței
juvenile, prevenirea violenței în școli și a violenței intrafamiliale, conștientizarea incidenței consumului de alcool, droguri, tutun în rândul tinerilor, prevenirea violenței în sport, precum și activități de prevenire a criminalității stradale, mai multe cu 86 față de anul precedent.
Anul trecut jandarmii au avut misiuni de pază la diverse obiective, cum ar fi Banca Națională a României – Agenția Brăila, Instituția Prefectului Județul Brăila, Serviciul Județean Brăila al Arhivelor Naționale, sediul I.J.J. Brăila, Poligonul Muchea ș.a..De asemenea, militarii au asigurat paza a 59 de transporturi de valori și produse cu caracter special.
În timpul misiunilor de pază, au fost constatate 52 de sancțiuni contravenționale, din care 19 avertismente scrise și 33 de amenzi în valoare de 9.650 lei), precum și o infracțiune cu un autor depistat.
Pe linie logistică, pentru completarea dotării, au fost achiziționate oglinzi control AT, iar de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au fost distribuite body-cam-uri și veste anti-înjunghiere.
În a doua jumătate a lunii ianuarie 2023, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila”, proiect ce va fi realizat din fonduri externe nerambursabile prin P.N.R.R.,
valoarea fiind aproximată la 6 milioane de lei cu TVA.
Pentru rezultate bune și foarte bune în activitate, pe tot parcursul anului trecut au fost înaintate în gradul următor înaintarea expirării stagiului minim 28 de cadre militare, din care 6 ofițeri și 22 de subofițeri (3 subofițeri au fost înaintați în grad în mod excepțional, pentru acte exemplare de curaj și profesionalism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu).
”Toate aceste activități, plus altele aparținând structurilor de suport din inspectorat s-au desfășurat fără probleme, dar în condiții de efort, dat fiind deficitul de personal în continuă creștere, de la 21,27% (2022) la 23,69% (2023)”, se precizează în finalul comunicatului de presă.