Supraaglomerare, lipsa personalului și gestionarea improprie a deșeurilor periculoase
Controalele începute luni, 10 iulie a.c., la nivelul județului Brăila, în centrele rezidențiale destinate vârstniicilor, persoanelor cu dizabilități și copiilor, au scos la iveală și primele nereguli. Echipele mixte, formate din reprezentanți ai ISU, IPJ, DSP, DSVSA, AJPIS ȘI Protecția Consumatorului au verificat opt astfel de centre și a plouat cu amenzi: 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 297.500 lei și 30 de avertismente.
Printre neregulile constatate de echipele de lucru, se numără: depășirea capacității centrelor rezidențiale (de la 1 la 6 persoane), lipsa unor proceduri sau documente, lipsa personalului de specialitate, absența verificării și întreținerii periodice a instalației electrice, absența documentelor specifice pe linia apărării împotriva incendiilor, lipsa analizei de risc la securitatea fizică, lipsuri în gestionarea corespunzătoare a deșeurilor periculoase.
Vă reamintim că, la nivel național, sunt organizate controale similare, după ce ancheta DIICOT a dezvăluit condițiile îngrozitoare în care erau ținuți bătrânii din trei cămine din județul Ilfov. La percheziții, seniorii au fost găsiți zăcând în mizerie, înfometați și chiar drogați, mulți dintre ei având nevoie de asistență medicală de urgență.
În județul Brăila există 52 de astfel de stabilimente, controalele demarate luni urmând să continue până când și ultimul centru va fi verificat. Prefectul Iulian Timofei a dat asigurări că nu vor fi tolerate ”abuzurile și umilirea celor aflați în nevoie”. La final, Prefectura Brăila va face publice toate rezultatele acțiunilor.