A pus foc în miez de noapte!
Luni, 3 iunie a.c., polițiști Secției 2 Poliție Rurală Brăila au identificat și reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, un tânăr de 26 ani, din comuna Chiscani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Polițiștii au stabilit că, la data de 30 mai a.c., în jurul orei 00:40, suspectul ar fi incendiat autovehiculul unui consătean, în vârstă de 24 de ani. Vehiculul a ars ca o torță, pe marginea drumului, fiind distrus în totalitate. Se pare că la mijloc a fost vorba despre o răzbunare pusă la cale de incendiator, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi cu partea vătămată.
Piromanul a fost arestat pentru 30 de zile, printr-o hotărâre a Judecătoriei Brăila, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Brăila.