Dispozitivul pentru compresii toracice, destinat pacienților aflați în stop cardio-respirator, va face diferența dintre viață și moarte pentru pacienții preluați din localitățile aflate la mare distanță de Municipiu. Un astfel de vehicul costă aproximativ 100.000 de euro
ISU ”Dunărea” Brăila a intrat în posesia unei noi ambulanțe SMURD, în luna octombrie, iar începând de astăzi, 11 noiembrie a.c., vehiculul medical de prim ajutor este gata de intervenție. Ambulanța are dotări de ultimă generație, fiind practic cea mai performantă din întregul parc auto al pompierilor brăileni, și va ajunge la Garda de Intervenție Făurei, pentru a fi utilizată în toate localitățile din județ. Noua achiziție este parte din investițiile IGSU, prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Caracteristici generale
Ambulanța este tip B2, model Volkswagen Crafter 3.5 Furgon L3H3 4×4 130kW, cu următoarele caracteristici: lungime ambulanță – 5986 mm, având ampatament de 3640 mm și o înălțime de 2850 mm. Motorizare – 2.0 litri Diesel – 177 CP.
Autovehiculul are o rezervă de greutate de 250 kg pentru diverse materiale luate în plus față de dotările inițiale cu aparatura medicală și materiale sanitare, fiind calculată cu 2 persoane în cabina șofer și 2 persoane în compartimentul pacient plus pacientul de pe targă.
Orientativ, valoarea pe piață a unui astfel de vehicul este de aproximativ 100.000 de euro.

Dotări extra
Spre deosebire de celelalte ambulanțe aflate în parcul auto al ISU Brăila, noul vehicul medical are în dotare, pe lângă defribilator, trusă de resuscitare, aspirator de secreții, butelie portabilă de oxigen, targă și kit-uri (pentru nașteri, replantare, pansamente), un detector de gaze, bodycam, nebulizator pentru igienizare, echipament portabil de măsurare a alcoolemiei din sânge și – cel mai important – un dispozitiv pentru compresii toracice, destinat pacienților aflați în stop cardio-respirator.
Noua ambulanță al cărei echipaj va fi format din trei paramedici, un comandant și un conducător auto, ne-a fost prezentată de către insp. șef interimar al ISU Brăila, lt. col. Daniel Movileanu și de asistentul coordonator – responsabil cu instruirea personalului de la Făurei, plutonier adjutant Laurențiu Șerbănoiu.


