Duminică, 1 iunie, începând cu ora 10.00, IPJ Brăila organizează, în Parcul Monument, un eveniment special pentru cei mici, dar și un pic mai mari!, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Prichindeii de toate vârstele vor avea parte de multe surprize, jocuri, concursuri cu premii și demonstrații de la care nu vor lipsi cei mai îndrăgiți câini polițiști.
Brăilenii sunt așteptați în număr cât mai mare, mai ales că cel puțin în prima parte a zilei vremea se anunță frumoasă.


