Puțin după ora 10.00, convoiul format din tractoarele fermierilor brăileni a fost surprins într-o filmare, pe raza localității Vărsătura, cu direcția București, pentru a treia zi de protest al transportatorilor și fermierilor din toată țara
Pentru a treia zi consecutiv, transportatorii și fermierii din toată țara protestează împotriva prețului la RCA, mărirea accizei la motorină și măsurilor fiscale aberante luate de statul român, împotriva propriilor cetățeni. Dacă miercuri și joi am avut filmări cu transportatorii brăileni care au protestat pe Centura orașului, ore în șir, astăzi, puțin după ora zece, am surprins în imagini convoiul tractoarelor care se îndreptau spre București, semn că și fermierii brăileni se vor alătura confraților din celelalte județe, în marșul pe care îl plănuiesc spre Guvernul României.
La această oră (13:17), sute de camioane și utilaje agricole sunt comasate la periferia Capitalei și chiar dacă protestul nu a fost autorizat de primarul Nicușor Dan, pe motiv că ”nu este scris corect”, potrivit libertatea.ro, protestatarii sunt hotărâți să picheteze clădirea Executivului, până când revendicările lor vor primi un răspuns rezonabil, din partea autorităților statului.

