Judecătorii au anunțat deja, printr-un comunicat, reducerea drastică a activității, ca formă de protest față de anunțatele modificări legislative, ce vor afecta pensiile de serviciu.
”În cursul zilei de 21 iunie a.c. se va decide, la nivelul unităților de parchet aflate în subordinea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ce formă de protest vom adopta, în condițiile în care, din cauza specificului activității noastre, dar și a deficitului de personal, nu putem decât să suspendăm, eventual, audiențele cu petenții”, a declarat Alexandra Petcu, prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
Tribunalul Brăila a anunțat, printr-un comunicat, că începând cu data de 21 iunie a.c., judecătorii brăileni se vor alătura protestului celorlalți colegi din țară, față de anunțatele schimbări legislative care vor afecta pensiile de serviciu.
”În şedinţa din data de 20 iunie 2023, Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Brăila, având pe ordinea de zi exprimarea unui punct de vedere privind necesitatea adoptării unor măsuri sau a unor forme de protest față de:
● refuzul unui dialog și lipsa unui răspuns la solicitările anterior adresate autorității legislative precum și autorității executive în ceea ce privește modificările ce urmează a fi adoptate la legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificări care încalcă independența și afectează statutul constituțional al judecătorului;
● refuzul autorității executive de a asigura fondurile necesare plății drepturilor salariale ale judecătorilor în cuantumul în care a fost recunoscut prin acte administrative emise de ordonatorul principal de credite, a hotărât adoptarea unei forme de protest, începând cu data de 21.06.2023, constând în soluționarea doar a cauzelor cu caracter foarte urgent, respectiv :
În materie civilă judecarea în fond sau în căile de atac a următoarelor cauze, în funcție de competența fiecărei secții :
– suspendarea executării hotărârii- art 450 al.1 C.pr.civilă ;
– suspendare executării provizorii – art 450 alin.5 C.pr.civilă;
– măsuri de protecție a minorilor Legea nr. 272/2004;
– măsuri asigurătorii;
– suspendarea provizorie a executării silite;
– suspendare executare silită;
– ordonanța președințială;
– asigurarea dovezilor;
– tutela/curatela/consiliere judiciară/tutela specială;
– internarea medicală nevoluntară;
– ordin de protecție;
– reținere navă;
– suspendare executare act administrativ;
– litigii privind achizițiile publice;
– cereri privind insolvența persoanei juridice întemeiate pe art. 66 alin. 10 şi 11 din Legea nr. 85/2014;
– suspendare grevă/acțiune în constatarea nelegalității grevei;
– conflicte de competență și incidentele procedurale în cauzele de mai sus, inclusiv cererile de îndreptare, lămurire și completare a hotărârii;
– contestaţia privind tergiversarea procesului în cauzele de mai sus;
– orice alte cereri care vizează situații excepționale care pot fi considerate de urgență deosebită.
În cauzele civile care nu se regăsesc între obiectele de mai sus, procedura prealabilă începută se suspendă, iar în dosarele nou înregistrate , procedura prealabilă nu va fi începută. În cauzele care potrivit legii nu sunt supuse procedurii regularizării cererii , dosarele vor fi repartizate fără a se dispune alte măsuri.
În materie penală, activitatea judecătorilor de drepturi și libertăți se desfășoară numai cu privire la cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecție a victimelor și martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori;
Judecătorii de cameră preliminară sau după caz, instanțele vor soluționa în fond sau în căile de atac următoarele cauze:
– cele privind infracțiunile flagrante;
– cele în care au fost dispuse măsuri preventive;
– cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asigurătorii;
– cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;
– cele ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor;
– cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical;
– cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor;
– cauze în materia amânării sau întreruperii executării pedepsei ori a măsurii educative privative de
libertate;
– cauze în materia liberării condiționate;
– cauze având ca obiect schimbări privind măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție;
– contestațiile împotriva încheierilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate prevăzute de Legea nr. 254/2013;
– contestații la executare;
– cereri având ca obiect schimbări în executarea unor hotărâri;
– cereri având ca obiect înlăturarea sau modificarea pedepsei;
– cereri privind menținerea, înlocuirea sau încetarea măsurilor de siguranță cu caracter medical;
– căi de atac extraordinare apreciate ca urgente;
– cereri de strămutare, conflicte de competență și incidentele procedurale în cauzele de mai sus;
– Judecătorii de cameră preliminară sau instanțele pot soluționa și alte tipuri de cauze în care legea nu prevede citarea părților.
– contestaţia privind tergiversarea procesului.
Pe durata vacanței judecătorești, în materie penală, urmează a fi soluționate doar cauzele stabilite potrivit art 112 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/22.12.2022”.
Cât privește activitatea unităților de parchet de pe raza județului Brăila, Alexandra Petcu, prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, a precizat: ”În cursul zilei de 21 iunie a.c. se va decide, la nivelul unităților de parchet aflate în subordinea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ce formă de protest vom adopta, în condițiile în care, din cauza specificului activității noastre, dar și a deficitului de personal, nu putem decât să suspendăm, eventual, audiențele cu petenții. În mod normal, în prima și în ultima săptămână din lună, în zilele de miercuri și joi, avem program de audiențe”.
Cu alte cuvinte, protestul procurorilor brăileni va fi mai mult simbolic.