Deși interimatul guvernamental post-Ilie Bolojan este perceput de susținătorii înfocați ai bihoreanului (câți or mai fi rămas!) ca ”un dezastru”, din perspectivă strict administrativă și economică, acest blocaj executiv generează o serie de consecințe pozitive indirecte. Acestea acționează ca un mecanism de siguranță (o frână instituțională) asupra modului în care România va accesa doar atât cât își permite din cele 16,68 miliarde de euro, suma maximă pe care o poate împrumuta din Programul SAFE.
În primul rând se pune stop contractărilor în grabă și auditarea din oficiu, așa cum au atras atenția numeroși analiști, câștigându-se astfel timp suplimentar pentru analiza ofertelor. Regimul de interimat ridică, totodată, Guvernului dreptul de a semna noi angajamente financiare strategice pe termen lung, iar acest lucru oprește achizițiile militare masive negociate atât de rapid, în beneficiul industriilor de apărare străine, așa încât, până la prima tragere de fonduri din octombrie 2026, aparatul tehnic din ministere (Apărare, Interne, Transporturi) să scape de presiunile politice pentru semnarea rapidă a contractelor cu giganții din Europa de Vest.
În al doilea rând, cu Guvernul Bolojan pus pe pauză și ulterior înlocuit, se democratizează întregul proces, prin mutarea deciziei în Parlament. Prin pierderea capacității Guvernului interimar de a emite ordonanțe de urgență, controlul total asupra aplicării SAFE a fost transferat Legislativului. Procedura prin OUG ar fi însemnat asumarea directă și netransparentă a termenilor de către echipa lui Bolojan.
Acum, mutarea discuțiilor în comisii parlamentare obligă partidele să aducă la masă experți independenți, sindicate din industria de apărare și reprezentanți ai societății civile. Acest lucru sporește legitimitatea modului în care vor fi împărțiți banii.
Al treilea avantaj al interimatului guvernamental rezidă din oportunitatea impunerii de offset și protejare a industriei locale. Pot fi introduse condiții de producție autohtonă, iar majoritatea politică din Parlament poate introduce amendamente care să oblige firmele vest-europene (precum Rheinmetall) la clauze de offset avantajoase.
Interimatul blochează fluxul banilor direct către importuri și oferă timp Parlamentului să voteze ca o cotă majoră din miliardele SAFE să fie direcționată obligatoriu către subsidiarele locale și fabricile ROMARM, asigurând locuri de muncă în țară.
Dar poate cel mai mare avantaj al acestei ”crize politice” generate de lipsa momentană a unui guvern cu puteri depline este acela că structurile de Trezorerie vor avea timp să analizeze dacă România își permite un asemenea grad de îndatorare pe 45 de ani, deschizând calea spre tragerea prudentă a fondurilor, doar în funcție de nevoile reale de execuție din perioada 2026–2030
Concluzie
Putem atrage toate beneficiile posibile prin accesarea împrumutului din Programului SAFE, în limita pe care România – țara cu cel mai mare deficit bugetar din UE își permite, cu accent pe orientarea acestor fonduri cu precădere către industria românească. Pe de altă parte, programul ne dă posibilitatea să punem pe primul loc, spre exemplu, infrastructura critică, de care vor beneficia toate sectoarele economiei românești, în loc să ne umplem depozitele cu armament.
Și uite-așa, odată cu acest blocaj guvernamental Programul SAFE a încetat să mai fie proiectul unilateral al unui singur om sau guvern și a devenit o dezbatere națională obligatorie și o temă de lucru prioritară pentru viitorul guvern care va trebui să țină cont, în primul rând, de interesul României.
Prin urmare, din toate motivele expuse mai sus, Guvernul Bolojan trebuia să pice, dincolo de toate istericalele publice și speculațiile legate de așa-zisele ”neînțelegeri politice” care sunt ”apă de ploaie” și care se vor spulbera așa cum au apărut: la ordin!
