Sute de cetățeni au depus deja plângeri prealabile la primăriile din tot județul, termenul limită pentru acest demers administrativ, necesar înaintea contestațiilor din instanță, fiind 29 ianuarie a.c.
Inițiativa juridică a europarlamentarului AUR av. Gheorghe Piperea de contestare a majorărilor de taxe și impozite locale impuse de Guvern a avut un ecou nesperat în județul Brăila. Pentru prima dată în ultimii ani, sute de cetățeni din toate localitățile, în frunte cu membrii și consilierii AUR, au luat atitudine și au folosit modelul de plângere prealabilă popularizat de către Piperea. Au obținut numere de înregistrare de la primării și sunt gata să meargă mai departe, la procese individuale sau colective, în instanță.
Plângerea prealabilă administrativă prin care este contestată decizia de impunere a taxelor și impozitelor mărite este esențială; fără acest demers, nimeni nu se poate adresa instanței de contencios administrativ. Foarte important: plângerile prealabile pot fi depuse la primării până cel târziu la data de 29 ianuarie a.c.
Sursele noastre vorbesc despre o revoltă generalizată împotriva ”dictatului” fiscal, exemplul cetățenilor obișnuiți fiind urmat inclusiv de funcționarii publici din primării, dar și de alte categorii instituționale, povara noilor biruri fiind resimțită la nivel general.
Așa cum era de așteptat, cele mai multe plângeri prealabile s-au adunat la Registratura Primăriei Municipiului Brăila, mai mulți avocați confirmând că au fost contactați de către brăileni, pentru a-i reprezenta în instanță. După înregistrarea plângerii, urmează deschiderea procesului civil, prin depunerea în instanță a unei Cereri de suspendare, prin care se va solicita suspendarea executării Hotărârii de Consiliu Local nr. … (în cazul municipiului Brăila este vorba despre HCLM Nr. 716 din 29.12.2025), până la pronunțarea instanței de fond.
Mai jos veți găsi cele două modele folosite de brăileni: Plângerea prealabilă înregistrată la primărie și Cererea de suspendare ce va fi depusă la instanța de Contencios Administrativ și Fiscal.
Model Plângere prealabilă
Către
Consiliul Local al _____,
Subsemnatul ____, domiciliat în ___________,CNP __, vă înaintez prezenta
PLÂNGERE PREALABILĂ
prin care vă solicit să dispuneţi revocarea hotărârii de consiliu local nr. _/ 2025 emisă de instituția dumneavoastră.
În fapt, în data de …., a fost adoptată hotărârea nr. ___/ 2025 privind_______ . Această hotărâre este netemeinică și nelegală, impunându-se revocarea sa, pentru următoarele motive:
Prin hotărârea menționată mai sus, s-a născut cadrul impunerii (nu doar pentru subsemnatul, ci pentru toți cetății din ___ ) a unor taxe și impozite majorate, ca urmare a aplicării a noilor valori impozabile și cote introduse prin Legea nr. 239/2025 coroborată cu OUG nr. 78/2025. Această creștere îmi destabilizează grav
bugetul familiei, afectând dreptul la un nivel decent de trai.
Excepție de neconstituționalitate (relevantă și admisibilă)
Dispozițiile din OUG nr. 78/2025 încalcă art. 115 alin. (6) Constituție, care prevăd că ”ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate in domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertătile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.
Prin urmare, ordonanțele de urgență nu pot afecta îndatoririle fundamentale prevăzute de Constituție (inclusiv obligația de a plăti impozite și taxe – art. 56 alin. (1)). Creșterea masivă și obligatorie modifică substanțial nivelul acestei îndatoriri.
Nu există urgență extraordinară (art. 115 alin. (4)): majorarea era cunoscută din Legea 239/2025 (adoptată de Parlament), iar OUG-ul doar forțează aplicarea rapidă sub amenințare financiară, fără situație obiectiv imprevizibilă.
Încălcarea principiului predictibilității și securității juridice (art. 1 alin. (5) Constituție)
Modificarea Codului Fiscal prin Legea 239/2025 (publicată 15.12.2025) și imediat forțată prin OUG nr. 78/2025 (publicată 17.12.2025), cu aplicare de la 1 ianuarie 2026, încalcă predictibilitatea. Contribuabilii au avut doar câteva zile să se pregătească pentru creșteri abrupte. Jurisprudența CCR subliniază că normele fiscale trebuie să fie previzibile și să nu se modifice cu efect imediat, în speță, fiind vorba despre trecerea
a doar câteva zile de la data stabilirii cuantumului taxelor și impozitelor, până la data aplicării lor efective.
Această lipsă de predictibilitate afectează dreptul la viață (art. 22 Constituție) și protecția familiei (art. 48), deoarece majorarea impozitului pune în pericol cheltuielile esențiale de trai, educație și sănătate ale familiei mele.
Această argumentație se bazează pe jurisprudența constantă a Curții Constituționale (CCR), pe textul Constituției și pe situația factuală concretă (doar 2 zile între publicarea legii principale și OUG-ul de „corecție/forțare”, cu aplicare imediată de la 1 ianuarie).
- Încălcarea expresă a art. 115 alin. (6) din Constituție – interdicția de a afecta îndatoririle fundamentale prin ordonanță de urgență
Art. 115 alin. (6) prevede clar:
„Ordonanțele de urgență nu pot […] afecta […] îndatoririle prevăzute de Constituție”. Obligația de plată a impozitelor și taxelor este o îndatorire fundamentală a cetățenilor, consacrată expres la art. 56 alin. (1):
„Cetățenii au obligația de a contribui prin impozite și taxe stabilite în condițiile legii, la cheltuielile publice.”
OUG nr. 78/2025 nu doar clarifică proceduri locale, ci forțează consiliile locale să adopte cote și valori impozabile majorate (prin ”amenințarea” sau ”șantajarea” cu sistarea transferurilor de la bugetul de stat dacă nu aplică nivelurile maxime indexate sau cele din grila actualizată – ex. valoare impozabilă de la 1.492 lei/mp la 2.677 lei/mp pentru anumite clădiri, creșteri de 70-80%+).
Aceasta modifică substanțial nivelul și condițiile de exercitare a îndatoririi fundamentale de plată a impozitelor/taxelor.
Jurisprudența CCR relevantă (exemple):
Decizia nr. 31/2024 (și precedente similare): CCR a subliniat că adoptarea prin OUG de măsuri care modifică nivelul impozitelor/taxelor locale încalcă art. 115 alin. (6) coroborat cu art. 56, deoarece afectează direct îndatoririle fundamentale.
Decizia nr. 15 decembrie 2022 (cu referire la OUG 130/2021): CCR a declarat neconstituționale dispoziții din OUG care introduceau/diminuau contribuții/impozite, deoarece afectau drepturi/îndatoriri fundamentale (analogie puternică pentru creșteri masive).
CCR a admis în mod repetat că modificarea cuantumului obligațiilor fiscale (creștere/diminuare) prin OUG încalcă interdicția din art. 115 alin. (6), deoarece nivelul îndatoririi fundamentale trebuie stabilit prin lege (preferabil organică/ordinară).
Concluzie: Chiar dacă OUG-ul este prezentat ca „procedural”/„de reglaj fin”, efectul real este creșterea obligatorie și masivă a sarcinii fiscale locale pentru milioane de cetățeni. Aceasta afectează direct îndatorirea fundamentală → încălcare flagrantă a art. 115 alin. (6). - Încălcarea principiului predictibilității și securității juridice (art. 1 alin. (5) Constituție – calitatea legii)
Legea nr. 239/2025 (pachetul principal de majorări) a fost publicată pe 15 decembrie 2025, intrând în vigoare la 18 decembrie 2025.
OUG nr. 78/2025 (care forțează aplicarea imediată și uniformă a majorărilor) a fost publicată deja pe 17 decembrie 2025 (doar 2 zile diferență!). Termenul limită pentru consiliile locale de a adopta hotărâri era 31 decembrie 2025 → practic, contribuabilii au avut câteva zile calendaristice (inclusiv sărbători de iarnă) să
afle de creșteri abrupte și să se pregătească financiar pentru 1 ianuarie 2026.
Jurisprudența CCR (2023-2025):
Decizia nr. 523/2023: CCR subliniază că normele fiscale trebuie să respecte predictibilitatea și certitudinea impunerii; modificările cu efect imediat, fără timp rezonabil de adaptare, încalcă art. 1 alin. (5) (calitatea legii).
Decizia nr. 49/2025: Reiterează că previzibilitatea nu se opune consultanței, dar impune claritate rezonabilă și timp suficient pentru evaluarea consecințelor; lipsa de precizie/claritate + aplicare imediată = viciu de neconstituționalitate. CCR a criticat în mod constant (ex. cazuri 2023 legate de pachete fiscale) modificări fiscale cu intrare în vigoare prea rapidă (sub 6 luni, conform art. 4 Cod Fiscal), mai ales
în decembrie pentru ianuarie.
Concluzie: Modificarea Codului Fiscal cu efect de la 1 ianuarie 2026, anunțată și forțată în ultimele 2 săptămâni ale anului, încalcă predictibilitatea fiscală (contribuabilii nu au putut planifica bugetul familiei/activității economice). Aceasta afectează securitatea juridică și dreptul la un nivel de trai decent (art. 47 Constituție).
- Încălcarea principiului proporționalității (art. 53 Constituție + jurisprudența CCR)
Proporționalitatea presupune că orice ingerință în drepturi/îndatoriri trebuie să fie adecvată, necesară și proporțională cu scopul urmărit (echilibru bugetar). Majorările de 70-90%+ (ex. valoare impozabilă dublu-triplă în unele cazuri) sunt disproporționate față de scopul declarat (redresare bugetară), mai ales că:
Nu există situație extraordinară reală (art. 115 alin. (4)) – majorarea era planificată din Legea 239/2025, cunoscută din procesul legislativ.
Impactul asupra familiilor este excesiv: creșteri masive pun în pericol cheltuielile esențiale (hrană, educație, sănătate), afectând dreptul la viață (art. 22) și protecția familiei (art. 48).
CCR a aplicat constant testul proporționalității în materie fiscală: măsuri care duc la sarcini excesive fără justificare stringentă sunt neconstituționale.
Concluzie: Măsura este inadecvată (nu era urgentă), nenecesară (se putea aplica gradual) și disproporționată (impact social masiv asupra cetățenilor obișnuiți). Sunt 3 piloni în excepția de neconstituționalitate (art. 29 Legea 47/1992):
Dincolo de acest preambul, care vizează cadrul legal deficitar, în temeiul căruia a fost adoptată hotărârea nr. _ / 2025, apreciez că hotărârea menționată mai sus, având în vedere conținutul ei și impactul pe care îl are față de situația patrimonială a tuturor cetățenilor din ____ , trebuia supusă procedurii de transparență decizională (dezbatere publică), deoarece este act administrativ normativ, aspect care nu s-a întâmplat în cazul hotărârii menționate mai sus.
Procedura transparenței decizionale este reglementată de Legea nr. 52/ 2003, actualizată, impunându-se respectarea art. 2, 6 și 7 din acest act normativ.
De asemenea, hotărârea nr. / 2025 a fost adoptată, fără a se face, în prealabil, o analiză de suportabilitate și de impact asupra cetățenilor. Consider că menținerea hotărârii în forma adoptată de Consiliul local ar avea un efect negativ nu doar în ceea ce privește situația patrimonială a cetățenilor din _____ , ci și a bugetului UAT, care, în mod paradoxal, va scădea, întrucât, din cauza împovărării excesive a cetățenilor, se va ajunge în situația unui grad de colectare a taxelor și impozitelor locale foarte redus, ceea ce va genera blocaje bugetare și va pune administrația locală în imposibilitate de a asigura anumite servicii de utilitate publică pentru cetățeni.
În subsidiar, vă solicit să revocați în parte hotărârea menționată mai sus, în sensul de a ajusta taxele și impozitele locale cu indicele de inflație corespunzător anului 2025.
În drept, invoc dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/ 2004, actualizată.
Model Cerere de suspendare
Către
Tribunalul …
Domnule Președinte,
Subsemnatul, …, cu domiciliul în …, posesor al C.I. seria … nr. …, având CNP…,
în contradictoriu cu
Consiliul Local …, cu sediul în …,
în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, formulez prezenta
CERERE DE SUSPENDARE,
prin care solicit respectuos onoratei instanțe suspendarea executării Hotărârii de Consiliu Local nr. … , până la pronunțarea instanței de fond.
Față de consecințele ireversibile care s-ar cauza, solicit respectuos ca soluționarea prezentei cereri de suspendare de urgență și cu precădere, cu fixarea unui termen de judecată cât mai curând posibil.
Precizări prealabile
- Hotărârile de consiliu local pot face obiectul controlului de legalitate și pot fi atacate cu acțiune în anulare în contencios administrativ. De asemenea, se poate solicita instanței de contencios administrativ suspendarea efectelor actelor administrative până la soluționarea acțiunii în anulare.
În calitate de cetățean român am calitate procesuală activă într-o acțiune în contencios administrativ, deci inclusiv în prezenta cerere de suspendare, întrucât hotărârea atacată este de natură a-mi afecta grav drepturile și interesele cetățenești.
Precizez că am formulat și plângere prealabilă, pentru a da autorității locale posibilitatea, într-un recurs grațios, să retragă sau să revoce hotărârea atacată.
- Din cuprinsul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă de către instanță cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
(i) existența unui caz bine justificat,
(ii) necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. - Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în înțelesul prezentei legi, […] cazuri bine justificate înseamnă împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În practica instanțelor judecătorești1, s-a reținut că speța ”[…] trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului.”. În speță există indicii serioase de nelegalitate care afectează actul administrativ atacat.
I. Existența cazului bine justificat
A. Fundamentul legal al hotărârii atacate este contrar dreptului UE și Tratelor privind drepturile omului la care România este parte
- Autonomia locală este grav afectată de dispozițiile art. 4892 alin (2) – (3), potrivit cărora ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligaţia de a comunica fiscului hotărârea de majorare a taxelor locale pe proprietate, luată până la 31 decembrie 2025, în termen de 3 zile lucrătoare de la data adoptării, iar în caz de omisiune, fiscul sistează alimentarea atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepţia sumelor necesare plăţilor salariale și de asistență socială. Legea nr. 239/2025 nu transferă expres atribuția de colectare a taxelor locale pe proprietate de la consiliile locale către ANAF sau altă autoritate fiscală centrală, dar obligația indexării taxelor pentru anul 2026, instituirea Sistemului RO e-Proprietate pentru gestionarea datelor despre bunuri imobile, majorările obligatorii de cote și, mai ales, sancțiunea reținerii la bugetul central a cotei din impozitul pe venit care se virează unității administrativ – teritoriale unde contribuabilul are domiciliul, toate acestea determină un transfer indirect, dar indubitabil, a atribuției de stabilire și colectare a taxelor, de la UAT la fiscul central. În mod evident, principiul constituțional al autonomiei locale este încălcat. Din art. 120 alin.1 din Constituție rezultă că administrația publică locală se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice. De aici rezultă că guvernul și autoritățile publice centrale nu pot interfera cu atribuțiile UAT și nici comite ingerințe în modul în care este gestionată activitatea administrativă locală. Autonomia locală este un principiu recunoscut în Dreptul Uniunii Europene, în special prin articolul 4 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), care stipulează că Uniunea respectă identitățile naționale ale statelor membre, inclusiv structurile lor fundamentale politice și constituționale, cuprinzând autoguvernarea regională și locală. De asemenea, principiul subsidiarității din articolul 5 alineatul (3) TUE implică luarea deciziilor la nivelul cel mai apropiat de cetățeni, inclusiv la nivel regional sau local. Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității subliniază consultarea parlamentelor regionale și implicarea Comitetului Regiunilor în evaluarea impactului asupra autorităților locale și regionale.
Autonomia locală este recunoscută și în cadrul Consiliului Europei, prin Carta Europeană a Autonomiei Locale (Tratatul nr. 122/1985), care obligă statele semnatare să recunoască principiul autoguvernării locale în legislația internă, garantând independența politică, administrativă și financiară a autorităților locale. Această Cartă, ratificată de România, este monitorizată de Congresul Autorităților Locale și Regionale, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CtEDO) face dese referiri la rolul autorităților locale în implementarea drepturilor omului.
- În privința taxei pe proprietatea bunurilor imobile (terenuri și clădiri), se aduce atingere dreptului de proprietate privată, consacrat de Protocolul adițional nr. 1 la CEDO. De vreme ce, în fiecare an se achită o taxă pe proprietate, iar din 2026, o taxă poate fi majorată chiar și 500%, înseamnă că, de facto, proprietarul pierde o fracțiune considerabilă din atributele dreptului său de proprietate (usus, fructus și abusus), la extremă putând să fie adevărată și afirmația că, din proprietar, contribuabilul devine un chiriaș la stat.
Privitor la taxa pe proprietatea locuinței familiale, reglementarea are, pe de o parte, un caracter injust, întrucât omul are nevoie de locuință pentru a supraviețui, și riscantă, întrucât neplata taxei poate determina, in extremis, evacuarea contribuabiliului, împreună cu familia sa. De aceea, reglementarea
este contrară:
-jurisprudenței CJUE, în special, deciziei din speța C-34/13, Monika Kušionová împotriva SMART Capital, a.s., unde s-a aplicat principiul proporționalității, ca soluție de anulare a unei executări silite excesive;
-jurisprudenței CtEDO, în special, speța Bäck vs. Finlanda, cu nr. 20/7/2004, unde s-a reținut că protecția locuinței familiale este mai importantă decât dreptul creditorului de a-și recupera creanța prin
executarea silită a locuinței.
De altfel, principiul ocrotirii familiei este expres statuat de Constituție, la art. 26 alin.1 – „autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată”.
Fără o locuință familială nu există viată intimă, familială și privată.
- În privința taxei pe autoturism, noua reglementare introduce o componentă de sancțiune pentru poluare, care se aplică indiferent dacă mașina este utilizată sau este ținută în garaj. Or, fără faptă nu se poate aplica principiul „poluatorul plătește” din dreptul Uniunii Europene.
Pe de altă parte, poluarea este deja sancționată în cazul mașinilor cu motoare termice, pe care proprietarul le utilizează: acciza este, conform paragrafului 7 din preambulul Directivei 2003/96 CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității, o metodă indirectă de descurajare a consumului de carburant, în scop de reducere a poluării.
Reglementarea UE reține că, „fiind parte la Convenția cadru a ONU privind schimbările climaterice, Comunitatea a ratificat Protocolul Kyoto; impozitarea produselor energetice […] reprezintă unul dintre instrumentele de care se dispune pentru implementarea obiectivelor Protocolului Kyoto”.
Așadar, accizarea combustibililor de tipul benzinei și motorinei se face în scopul de a reduce emisia gazelor cu efect de seră și a poluării, acesta fiind obiectivul principal al Protocolului Kyoto.
Or, nicio lege nu permite sancționarea de două ori a uneia și aceleiași fapte (non bis in idem) – cu excepția acestei noi reglementări, Legea nr.239/2025.
În consecință, în baza art. 20 alin.2 și, respectiv, a art.148 alin.2 din Constituție, legea internă, respectiv, Legea nr.239/2025, care a modificat Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, trebuie înlăturată de la aplicare, întrucât este contrară convențiilor internaționale privind drepturile omului și, respectiv, dreptului Uniunii Europene.
Precizez că un control de constituționalitate a posteriori (după promulgarea legii) nu este oprit de un control a priori, în urma căruia CCR să fi dat girul constituționalității. Dar mecanismul prevăzut de art. 20 alin.2 și art. 148 alin.2 din Constituție nu vizează contrarietatea unei legi interne cu Constituția, ci cu tratatele internaționale relative la drepturile omului la care România este parte și, respectiv, cu dreptul UE.
Întrucât hotârârea atacată este lipsită de fundament legal, prezumția de legalitate de care se bucură este înlăturată, deci suntem în prezența unui caz bine justificat.
7. Potrivit de art. 2 alin. 1 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Prin menținerea efectelor actului administrativ este vătămat un drept fundamental al cetățenilor – dreptul de proprietate, recunoscut atât de Constituția României prin art. 44, cât și de Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, prin art. 1 la Primul Protocol adițional, vătămare de natură a cauza și un prejudiciu material semnificativ. De asemenea, sunt afectate resursele financiare ale fiecărui contribuabil, cu consecința unei previzibile stări de dificultate financiară care îi va împiedica să achite datorii fiscale sau de altă natură. De aici și perspectiva iminentă ca bugetele locale să nu mai fie suficient alimentate cu taxe și impozite ale cetățenilor, ci covârșite de costuri cu șomajul și cu asistența socială.
Acestea sunt consecințe economice greu sau imposibil de reparat ulterior anulării actului.
În plus, suntem în prezența unui act de natură a perturba raporturile juridice fiscale prin aplicarea unui regim fiscal a cărui legalitate este serios pusă sub semnul întrebării.
Din această perspectivă, vă rog să aveți în vedere Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, precum şi Recomandarea nr. 16/2003 a aceleiaşi instituţii, conform căreia executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare. Potrivit celor două recomandări, autoritatea jurisdicţională competentă, în speța de față, instanţa judecătorească, atunci
când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, trebuie să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Astfel că soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond se impune ca singura posibilă în acest moment.
